Skoda sărbătorește 30 de ani de la intrarea în grupul Volkswagen
Skoda celebrează în această lună 30 de ani de la semnarea contractului prin care a devenit un brand în cadrul grupului Volkswagen.
La începutul anilor ’90, autoritățile din Cehia căutau parteneri strategici pentru producătorul din Mlada Boleslav. Dintr-o listă inițială cu peste 20 de potențiali candidați, cehii au primit oferte din partea a patru entități.
Două dintre ele s-au retras din “competiție” în august 1990, astfel că “finala” a fost disputat
După lungi negocieri, cehii au semnat în decembrie 1990 un acord preliminar cu Volkswagen, care venise cu o propunere mult mai atractivă privind dezvoltarea Skoda pe termen lung.
Ulterior, în data de 28 martie 1991, a fost semnat contractul prin care Skoda devenea oficial un brand în cadrul grupului Volkswagen.
În 30 de ani de la acel moment, Skoda spune că vânzările sale au crescut de 6 ori, numărul de angajați a crescut de la 17.000 la 42.000 la nivel global, iar investițiile în dezvoltare, producție și training au fost de ordinul miliardelor de euro.
În 1991, producția Skoda număra 172.000 de vehicule. În 2020, constructorul a produs peste un milion de mașini la nivel global, pentru al șaptelea an la rând. În prezent, modelele Skoda ajung la clienții din peste 100 de piețe. Compania are trei fabrici în Cehia, dar și activități de producție în China, Rusia, Slovacia sau India.
Via Skoda
Ce dor imi e de fan Skoda!A disparut de pe aici de ceva vreme .