Skoda se retrage de pe piața din China, din cauza vânzărilor slabe

Publicat joi, 26.03.2026 14:45 de Tiberiu Safta

Grupul Volkswagen a decis să retragă marca Skoda de pe piața chineză ca urmare a vânzărilor slabe. Vânzările mărcii cehe pe această piață vor înceta definitiv la jumătatea acestui an.

Începând de la jumătatea acestui an, Skoda nu va mai fi prezentă pe piața din China. Decizia a fost luată de Grupul Volkswagen, din care face parte și marca cehă, ca urmare a vânzărilor foarte mici pe această piață. Concret, în 2025, Skoda a vândut doar 15.000 de mașini în China. Ca o comparație, marca din Mlada Boleslav a vândut 341.000 de mașini în China în 2018. Asta înseamnă o scădere de 96% a vânzărilor în 2025 comparativ cu 2018.

Aceasta reprezintă o lovitură mare pentru Skoda, deoarece piața chineză a fost vreme de mulți ani cea mai mare piață a sa. Chiar și așa, Skoda stă mult mai bine pe piețele din afara Chinei. În Europa, marca cehă a fost a treia cea mai vândută marcă în 2025, iar la nivel global vânzările au crescut cu 12.7%, după ce au fost vândute 1.043.900 de mașini noi. Asta reprezintă cel mai bun rezultat pentru Skoda din ultimii 6 ani.

Vânzările Skoda pe piața din China vor lua sfârșit la jumătatea acestui an.

via Motor1

  • Kent, joi, 26.03.2026 16:44

    Nu inteleg, nu vor chinezii Octavia cheala de 15.000 euro vanduta la 30.000 euro? De ce nu vor?

  • eu, joi, 26.03.2026 16:56

    acum 5-10 ani cand toti producatorii erau fierti pe China... si au cam ignorat alte piete doar sa le faca pe plac chinezilor... eram sigur ca la un moment dat o sa se intoarca roata si vor veni aia peste ei... la ei acasa. O sa fie greu, dupa ce i-au invatat aproape tot despre cum se face o masina. Problema nu e ca i-au invatat. Problema e ca au fost depasiti.

  • zarnesteanu, joi, 26.03.2026 17:12

    @eu, foarte corect. Eu zic ca problemele europenilor si americanilor abia acum incep.