Şoferii cer, constructorii se supun: maşinile de serie vor avea tot mai multe ecrane touch şi controale prin gesturi

Publicat luni, 21.03.2016 12:50 de Daniel Popescu

Constructorii vor introduce din ce în ce mai multe ecrane touch, controale prin gesturi şi sisteme de recunoaştere a vocii pe maşinile de serie, ca urmare a interesului manifestat de şoferi.

Smartphone-urile şi tabletele sunt pe punctul de a schimba semnificativ modul în care şoferii interacţionează cu maşinile. Experienţa de utilizare a celor mai populare dispozitive electronice portabile face ca şoferii să-şi dorească acelaşi lucru şi în maşini, motiv pentru care cererea de ecrane sensibile la atingere şi a altor funcţii moderne este din ce în ce mai mare.

Astfel, un studiu realizat de IHS Automotive arată că, pe parcursul următorilor 5 ani, cererea din partea contructorilor pentru implementarea unor controale prin gesturi va creşte cu 35%, în timp ce solicitările de ecrane sensibile la atingere va spori cu 13%. De asemenea, producătorii vor cere mai multe sisteme de recunoaştere a vocii (+12%) şi butoane pe volan (+11%), iar toate aceste noi funcţii vor înlocui treptat clasicele butoane de pe dashboard.

Tendinţa de creştere a cererii vine pe fondul solicitărilor primite din partea şoferilor, care îşi doresc să vorbească la telefon în timpul condusului prin sisteme de recunoaştere a vocii (75%), consola centrală touchscreen (70%) sau prin butoane amplasate pe volan (69%).

Pe de altă parte, producătorii trebuie să gândească aceste sisteme în aşa fel încât să nu distragă atenţia şoferilor de la condus şi să funcţioneze optim. De altfel, printre cele mai frecvente probleme ale maşinilor se numără cele legate de conectarea telefonului la maşina prin bluetooth, recunoaşterea vocii sau sistemul de navigaţie dificil de folosit.

Via Automotive News

  • ertyus, luni, 21.03.2016 13:32

    hai sa ne bucuram cat mai putem de placerea de a conduce o masina (la rece)...

  • Scorpionul.negru, luni, 21.03.2016 13:49

    Si sigur vor creste pretul la ele cu ateva mi de euro. Mai bine lipsa...nu ne foloseste la nimic. E o fitza pe masini normale.

  • Moldovean, luni, 21.03.2016 14:57

    Eu nu vreau.

  • VozWagist, luni, 21.03.2016 15:43

    Soferii cer??? Vreau sa vad si eu unul din asta, la fel cum vreau sa vad clientii care au "cerut" keyless pe masinile de serie.

  • andrei, luni, 21.03.2016 16:15

    pot sa iti arat eu cu zecile. toti prietenii cu masina se uita la o masina la asa ceva. ma refer la ecrane touch, nu la partea cu keyless. care si aia e misto.

  • Sam93, luni, 21.03.2016 16:15

    Articolul asta este bazat pe un studiu mincinos care este la fel de ieftin ca articolul in sine. Realitatea arata exact contrariul articolului. Sa luam exemplul Cadillac. Cadillac a introdus sistemul CUE pe toata gama de modele in 2012. Acest sistem face ca tot bordul sa fie un touchscreen si totul se controleaza pe atingere, chiar si climatizarea sau radioul. Asa de incantati au fost soferii de el incat cei de la Cadillac au fost fortati sa-l revizuiasca si pe noile modele regasim din nou butoane fizice pentru functiile importante. Sa luam exemplul Lincoln. Lincoln a introdus un sistem de infortainment prin care tot bordul era controlat prin atingere. Clientii au fost asa de incantati incat doar 2 ani mai tarziu noile modele Lincoln cu, ghiciti ce .... butoane fizice pe bord. Acelasi lucru s-a intamplat la compania mama Ford si la inca cateva. Toate introduc aceste idiotenii iar dupa cativa ani le scot pentru ca soferii le urasc. Nu inteleg ce sofer intreg la cap ar prefera sa aibe un touch screen si nu butoane adevarate. In primul rand, toate sistemele astea idioate sunt facute doar sa impresioneze mintile slabe nu aduc nici un avantaj real. Nimic nu poate inlocui un buton rotativ pe care il poti folosi fara sa te uiti la el. La un touchscreen trebuie sa te uiti in timpul mersului ca sa vezi daca ai apasat bine si afecteaza atentia la volan si siguranta. Din cauza numarului mare de functii regasite pe masinile moderne, eu cred ca solutia ideala este una de mijloc. Un ecran cu touch screen pentru anumite setari complicate si avansate care se fac in timpul stationarii. Iar toate functiile vitale precum climatizarea, sistemul audio, etc, sa fie controlate prin clasicele butoane fizice care sunt super usor de utilizat. Nici nu-i de mirare ca se introduc in mod obligatoriu pe toate masinile sistemele de franare autonoma, cand toti obsedatii stau cu privirea lipita de ecranele din masinile lor. Uneori am impresia ca lumea asta gandeste cu fundul lucrurile.

  • Cornel Rs, luni, 21.03.2016 19:48

    Este binevenit,stati calmi preturile vor ramane aceleasi ,producatorii sunt fortati sa evolueze altfel nu si-ar mai vine masinile noi sau ar fi nevoiti sa scoata modele mai rar. Vi se pare ca scot rar ?! Nici vorba insa inoveaza intr-una ,problema cea mare nu sunt preturile f mari..ci ca inovatiile sunt mai mult un mic progesc decat o adevarata evolutie...oricum presiunea e pe ei

  • top, luni, 21.03.2016 21:34

    sam ai +1 de la mine

  • iuliohir, marţi, 22.03.2016 08:21

    Unii vor sa transforme masina intr-o sala de jocuri cu beculetele colorate. Ar fi bine sa monteze si un glob rotitor cu oglinzi, sa faci disco. Sistemele touch, pe langa faptul ca pot fi sensibile, sunt niste surse de amprente, ceea ce strica din estetica habitaclului (pentru cei ce nu arunca prin masina ambalaje si cotoare, desigur...).

  • scamel, marţi, 22.03.2016 09:36

    tinerii (nu numai ei) care isi cumpara masina se lauda unii la altii cu diferitele accesorii, precum copii.iar cel ce urmeaza sa-si cumpere masina din spirit concurential va cere tot ce-i nou si nu au ceilalti. uneori va folosi aceste functii doar pentru a se lauda la randul sau.iar specialistii gen automarket zic tehnologie si se refera la gadgeturi fara de care automobilul poatr functiona normal. in curand proiectarea masinii se va incepe cu displayul central.

  • Fopel, miercuri, 23.03.2016 23:22

    Soferii, adica cei care cumpara masina de noua din reprezentanta. Nu cei care o iau second...ca aia nu pot cere nimic, iau ce li se da si preferabil cat mai ieftin.