Soluţie inedită pentru reducerea consumului: sunet fals pentru motor pentru ca tu să schimbi mai repede treptele de viteză
Ford a depus un patent pentru generarea unui sunet fals pentru motoare prin care vrea să determine şoferii să schimbe mai repede treptele de viteză cu scopul de a reduce consumul de carburant.
Ford a descoperit că şoferii nu profită la maxim de motoarele sale EcoBoost de 1.0 litri în privinţa consumului scăzut de carburant, întrucât cei mai mulţi dintre ei schimbă treptele de viteză în funcţie de sunetul emis de unitatea de propulsie. Și pentru că zgomotul produs de motoarele EcoBoost este mai puţin intens prin prisma capacităţii reduse, şoferii au tendinţa de a schimba treptele de viteză mai târziu decât ar trebui pentru a avea un condus economic.
Pentru a rezolva această problemă, constructorul american a avut ideea de a dezvolta producerea unui sunet fals pentru motor, prin care, de exemplu, un motor cu 3 cilindri va avea un sunet asemănător cu o unitate de propulsie cu 6 cilindri.
Teoria din spatele ideii este că şoferii vor fi înclinaţi să schimbe treptele de viteză mai devreme decât în mod obişnuit, astfel că vor înregistra un consum mai mic de carburant. Pentru moment, ideea a fost doar înregistrată ca patent în Statele Unite, iar constructorul american nu a confirmat dacă intenţionează să o aplice pe unul dintre motoarele pe care le dezvoltă în prezent.
Tehnologia introdusă de Ford nu este una nouă, însă până acum se folosea în cu totul alte scopuri. De exemplu, inclusiv Ford are o soluţie pentru generarea unui sunet artificial pentru motor în cazul unităţii EcoBoost de 2.3 litri care echipează Ford Mustang şi Ford Focus RS pentru a oferi şoferului o senzaţie sportivă la volan chiar şi la viteze mai mici.
Via Motor1
mai era si pedala de acceleratie care se ingreuneaza pe masura ce o apesi :))