Stadiul lucrărilor la autostrăzi: încă 64 kilometri de pe A10 și A3 ar putea fi terminați până la sfârșitul anului

Publicat joi, 16.04.2020 12:28 de Daniel Popescu

40 de kilometri din autostrada A10 Sebeș - Turda și aproximativ 24 de kilometri de pe autostrada A3 ar putea fi terminați până la sfârșitul acestui an, potrivit estimărilor făcute de Ministerul Transporturilor.

Șantierele pentru autostrăzi au rămas în continuare deschise și în timpul numeroaselor restricții de circulație impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii pandemiei de coronavirus.

Pe baza evoluției lucrărilor, Ministerul Transporturilor a făcut o serie de estimări cu privire la finalizarea unor noi tronsoane. Astfel, există șanse ca până în 30 noiembrie să fie finalizate lucrările la două loturi din cadrul autostrăzii A10 Sebeș - Turda, care au o lungime totală de circa 40 de kilometri.

"Pe lotul 1 avem un progres fizic de peste 85%, iar pe lotul 2 undeva la 65-70%. Dacă antreprenorii îşi menţin ritmul de mobilizare, până la termenul stabilit ei pot să finalizeze cei 40 de kilometri de autostradă", spune Lucian Bode, ministrul Transporturilor.

De asemenea, există șanse ca cei 6.5 kilometri au autostrăzii Râşnov-Cristian de pe A3 să fie de asemenea finalizați în acest an.

"Avem 6.3 kilometri de autostradă şi 3.9 kilometri de drum la patru benzi, care se află într-un progres fizic de peste 50%, cu mobilizare exemplară a antreprenorului. Termenul de finalizare este 2021, dar dacă se menţine mobilizarea se poate finaliza acest obiectiv la sfârşitul anului", a adăugat Bode.

Cel mai aproape de finalizare este însă tronsonul Iernut - Cheţani cu o lungime de 18 kilometri din cadrul A3, care ar trebui inaugurat în luna iunie.

"Iernut - Cheţani poate fi terminat în luna iunie, dar este foarte important ca pe tronsonul celălalt, Cheţani - Câmpia Turzii, să finalizăm breteaua de descărcare. Altfel, cei 18 kilometri rămân muzeu şi nu pot fi descărcaţi nicăieri", a adăugat Bode.

Via Agerpres

  • fan skoda, joi, 16.04.2020 12:53

    Hai, ca romanii stiu sa faca glume foarte bune. :)) 64 km pana la sfarsitul anului. Doamne ajuta !

  • Snow, joi, 16.04.2020 15:21

    Informatii partial eronate ! Pe A10 lotul 2 n-are nici o sansa anul asta (mobilizare slaba a unui constructor falimentar dar nu numai). Lotul 1 are sanse mici. Rasnov - Cristian cu mult noroc pentru ca mai e mult-mult de lucru si ritmul e cam slabut. Nu apare insa lotul Biharia -Bors (practic capatul de Nord Vest al A3, la granita cu Ungaria) care are mari sanse sa fie gata chiar in aceasta vara ! Si lotul de pe A7 Autostrada Moldovei (centura Bacaului) merita mentionat, acolo constructorul local UMB face o treaba incredibila, asa cum ne-a obisnuit deja.

  • Rudolf D., joi, 16.04.2020 16:29

    Ar fi culmea sa credem ce spune un individ numit politic la Ministerul Transporturilor. Nu vor fi in nici un caz 64 de km ci mult mult mai putin din pacate. Pentru o informare mai corecta va recoman forumurile peundemerg.ro si skyscrapercity.com unde puteti vedea situatia la zi si in amanunt de pe toate santierele de infrastructura din Romania. Deci inclusiv cele de autostrazi, care ne intereseaza in mod special pe noi.

  • zarnesteanu, joi, 16.04.2020 20:30

    Wow! Habar-n-am avut ca se face autostrada de la Cristian la Rasnov. E perfect :):):) Cand o sa vin acasa, n-o sa mai fac o ora pana in Brasov. Zarnestiul e plasat perfect din punctul asta de vedere. Aproape de autostrada, dar suficient de departe sa nu ne afecteze zgomotul si poluarea. Hai ca vin vremuri bune. Chiar daca o sa dureze ceva timp, dar macar o sa se faca ceva. Daca rezolva culoarul Bran-Rucar, se pot lega de autostrada de la Pitesti. Someday, someway :)