Start în AUTOVOT 2016. Votează cea mai populară mașină lansată în România

Publicat miercuri, 06.04.2016 00:01 de Automarket.ro

Cea mai cunoscută competiţie auto online în care votul este dat exclusiv de utilizatori revine în 2016 într-un format spectaculos care anul trecut a adunat 21.500 de votanți.

Automarket îi provoacă şi în acest an pe fanii maşinilor să aleagă cele mai populare maşini lansate în România în ultimele 12 luni în cadrul competiţiei AUTOVOT 2016. Ajuns la a 10-a ediţie, concursul AUTOVOT a debutat în 2007 şi şi-a propus încă de la început să realizeze un top al maşinilor realizat exclusiv de utilizatorii Automarket, fără intervenţia specialiştilor site-ului nostru.

Dueluri zilnice: 32 de maşini accesibile şi 27 de maşini premium

La fel ca în ediţia precedentă a concursului, AUTOVOT a împărţit modelele lansate în anul precedent în două categorii: Maşini Accesibile (de volum), unde 32 de maşini îşi vor disputa întâietatea, şi Maşini Premium, acolo unde au fost lansate 27 de maşini noi în decursul anului anterior. Finalul concursului va oferi deci doi mari câştigători, câte unul pentru fiecare categorie.

AUTOVOT 2016 mizează în continuare pe un sistem de vot inedit, care anul trecut a adus un record de votanți în concursul nostru: 21.500. Astfel, vor exista dueluri zilnice între maşinile candidate, "meciurile" făcând parte dintr-un tablou asemănător celor ale turneelor de tenis. În fiecare zi a concursului va exista câte un duel la categoria Maşini Accesibile şi unul la Maşini Premium.

Lista completă a duelurilor și a mașinilor înscrise în concurs poate fi consultată AICI.

Fiecare meci de pe tablou va avea programată astfel o perioadă de 24 de ore, deci acţiunea se va derula în fiecare zi cu două noi maşini care se vor bate în preferinţele utilizatorilor Automarket.

Duelurile au fost alese în mod aleatoriu şi nu ţin cont de segment sau dimensiunile maşinilor. Maşina câştigătoare în fiecare dintre aceste dueluri se va califica mai departe, iar cea care pierde este eliminată din competiţie.

VOTEAZĂ MAŞINA PREFERATĂ ÎN DUELUL ZILEI ÎN AUTOVOT 2016

AUTOVOT: Istoric câşigători
2007 ALFA ROMEO BRERA
2008 AUDI A4
2009 OPEL INSIGNIA
2010 OPEL ASTRA
2011 DACIA DUSTER
2012 FORD FOCUS
Maşini Premium  Maşini Accesibile 
2013 BMW SERIA 3 MAZDA6
2014 AUDI A8 SKODA OCTAVIA
2015 AUDI A7 VOLKSWAGEN PASSAT
2016 ? ?

AUTOVOT 2016 este oferit de Golden Brau și Goodyear

Sponsorii ediției AUTOVOT 2016 sunt Golden Brau și Goodyear. Utilizatorii care își vor înregistra votul în AUTOVOT 2016 vor intra în tragerea la sorți pentru kit-urile șoferilor responsabili oferite de Golden Brau și pentru un set complet de anvelope Goodyear Eagle F1 Asymmetric 3. Mai multe detalii despre premiile oferite pot fi regăsite AICI.

  • S, miercuri, 06.04.2016 00:58

    In afara de Golden Brau, doar Ursusul este mai rea.

  • Alex Radoi, miercuri, 06.04.2016 09:39

    De-aia toti nemtii care vin in Romania sunt disperati dupa Ursus... De proasta ce e... E clar, esti "mare" bautor de bere. Despre Golden Brau, ce sa zic, da, chiar e proasta. :D

  • rotila, miercuri, 06.04.2016 09:41

    prin faptul ca esti pus sa alegi intre doua masini alese arbitrar sau nu rezultatul final poate fi dirijat intr-o anumita directie.

  • Nelu.Pantofaru, miercuri, 06.04.2016 11:14

    Sper ca anul asta sa anunte si ei castigatorii.

  • Florin, miercuri, 06.04.2016 12:06

    Slabute premii anul asta...

  • scamel, miercuri, 06.04.2016 12:51

    castigatorii se stiu .sunt organizatorii .

  • Scrooge, miercuri, 06.04.2016 14:06

    pffff....ce premii de 2 lei. Nu merita osteneala. Nu as vota din principiu ca protest fata de asa zisele premii. Mai bine nu dadeau nimic. Era mai cinstit. Auzi la astia....kit de bune maniere :)))))))))))). Tare ar fi ca sa castige un tanar care nu are masina.

  • Florin, miercuri, 06.04.2016 15:04

    @Scrooge Da,nu se merita osteneala:) Chiar ca ar fi fost mai cinstit sa nu dea nimic.Anul trecut au fost tablete,televizoare,ceasuri,casti,sepci,machete,un iPhone,etc :) Asta e ca o faza pe care am vazut-o pe pagina de fb,unde o firma X a scris ceva de genul "De maine 31 martie pana pe 30 aprilie incepem un nou concurs,revenim cu detalii" si majoritatea au inceput sa dea like,share si comentarii cu "particip" :)))) Adica se bazeaza pe faptul ca e concurs,ce mai conteaza ce se castiga sau macar daca stii sau nu ca se va castiga ceva:D