Stoffler îi oferă lui Focus RS 51 CP în plus pentru 2.900 de euro

Publicat miercuri, 29.09.2010 14:44 de Sebastian Toma

Un tuner din Germania specializat în modificarea modelelor Ford oferă un kit de putere care dezvoltă 356 CP şi 525 Nm.

Tunerii de la Stoffler au realizat un pachet de modificări pentru Ford Focus RS. Aceştia s-au axat pe schimbările mecanice şi au pus estetica în planul doi, reuşind să ofere un plus de 51 CP pentru suma de 2.900 de euro. Inginerii Stoffler sunt specializaţi în modificarea modelelor Ford şi au reuşit să stoarcă 356 CP din motorul de 2.5 litri al lui Focus RS fără ca acesta să încalce normele de mediu.

Cuplul motor maxim a crescut de la 440 Nm la 525 Nm, iar kit-ul de modificări este uşor de omologat. Performanţele suplimentare au fost obţinute prin modificarea admisiei şi a downpipe-ului, iar tunerii au echipat modelul Focus RS cu un intercooler mai mare. Toate modificările au fost apoi valorificate prin reprogramarea unităţii ECU.

Tunerii din Blumberg oferă trei sisteme de evacuare diferite pentru Focus RS. Unul dintre acestea costă 2.300 de euro şi este echipat cu o supapă specială care ajută la păstrarea silenţiozităţii în oraş şi permite eliberarea cailor putere prin apăsarea unui simplu buton. Alternativa este reprezentată de o evacuare CSC în valoare de 1.280 euro sau o evacuare Milltek la 990 de euro cu toate taxele incluse.

Opţional, clienţii pot echipa modelul Focus RS cu un catalizator sport cu 200 de celule, care costă 985 de euro. Un filtru sport de la GGR costă 695, iar acelaşi filtru în carcasă de carbon are un preţ de 895 de euro. Cei del a Stoffler oferă şi un set de jante din aliaj pentru Focus RS, iar clienţii pot să îşi comande şi un set de abţibild-uri care se montează pe portierele lui Focus.

Via | ZerCustoms 

  • mv, miercuri, 29.09.2010 16:18
    o idee pt titlu "cum sa tunezi o masina tunata" :P

    Un articol bine scris ar trebui sa-ti dea o imagine clara a modificarilor facute.. cum s-a ajuns aici? ca nu cred eu ca numai din modificarea evacuarii si a catalizatorului s-au obtinut 51 CP. De ce nu puteti fi si voi putin mai tehnici??? Oricum parerea mea e ca modificarile astea sunt bani aruncati in vant la Focus. Pe un traseu de munte nu vei simti niciodata puterea la roata.

  • isa, miercuri, 29.09.2010 17:09
    ?

    pai cred ca este o racheta si merita bani nu sa dai 80.000 e pt 0-100 5s cand pot sa le fac 6s cu 35.000

  • @isa, miercuri, 29.09.2010 20:23
    conceptie gresita

    un hot-hatch nu-l iei in principal pt "drag racing" sau "liniute" cum spunem noi, ci pt manevrabilitate... eu asa vad lucrurile... si nu stiu cat poti controla masina asta cu tractiune fata si atatia cai sub capota... si de ce sa dai aproape 40.000 euro?! cu un Megane RS la 24.000 euro esti de 1000 de ori mai castigat