Strategie pe 5 ani: Fiat-Chrysler vrea să renunțe anul viitor la brandul Magneti Marelli

Publicat marţi, 03.10.2017 16:37 de Petre Barac, Foto: Magneti Marelli

Grupul Fiat-Chrysler (FCA) anunță că planurile sale pentru anul viitor cuprind și separarea de brandul Magneti Marelli. CEO-ul Sergio Marchionne susține că separarea și listarea la bursă a furnizorului de piese auto ar fi cea mai bună soluție pentru valorificarea companiei.

Pe fondul zvonurilor recente privind o posibilă fuziune cu Hyundai sau cu chinezii de la Great Wall, grupul Fiat -Chrysler se concentrează pe stabilirea planului de afaceri pentru perioada 2018-2022.

Noua strategie FCA vine ca urmare a provocărilor de pe piața mașinilor electrice și tehnologia vehiculelor autonome.

CEO-ul Fiat-Chrysler, Sergio Marchionne, a declarat că anul viitor vrea să renunțe la brandul Magneti Marelli. În opinia sa, separarea și listarea la bursă a furnizorului de piese auto ar fi cea mai bună soluție pentru valorificarea companiei.

În plus, Marchionne a reiterat faptul că brandurile Maserati și Alfa Romeo nu vor fi separate de grupul FCA. Referitor la posibilele fuziuni amintite mai sus, el susține că nu are “nicio tranzacție pe masă”.

Obiectivul lui Marchionne este să elimine pierderile grupului Fiat-Chrysler în 2018 și să își găsească un succesor, întrucât mandatul său expiră în 2019.

Via Autonews

  • dan_grc, marţi, 03.10.2017 17:38

    Baiat destept, elimina pierderile pe ultima suta de metri, sau asa spera, lasandu-i succesorului sau o situatie buna, in teorie, pentru ca-n realitate doar Jeep tine pe linia de plutire tot grupul. Din pacate, Alfa si Maserati nu vor avea la FCA un viitor prea luminos, daca succesorul lui Marchionne nu schimba ceva.

  • ioi, marţi, 03.10.2017 19:05

    Macaroni asta parca face parte din guvernul Romaniei. De cand a venit au murit marcile legendare italiene rand pe rand. Dar de "nascut" ceva a nascut FCA in ultima vreme. Pana si divizia americana a pierdut Viper.

  • xxx, joi, 05.10.2017 14:15

    Magneti Marelli vor deceda instantaneu pentru tot ce fac pentru industria auto, ii mănâncă de vii Continental, ZF, Bosch si Krupp , poate le mai rămâne divizia de roti de tabla (parca au ceva si in Romania)

  • Edikkk, joi, 05.10.2017 16:35

    Magneti Marelli sunt mari si au anumite produse de mare calitate, plus ceva tehnologie la care ravnesc multi problema lor ca nu tin pasul cu Bosch si Continental si ca trebuia vanduta de mult dar...