Studiu: Accelerarea adoptării mașinilor electrice în Europa va afecta numărul locurilor de muncă, inclusiv în România

Publicat vineri, 07.09.2018 15:11 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Constructorii auto avertizează că viitoarele norme de emisii care favorizează mașinile electrice vor avea un impact negativ asupra locurilor de muncă din industria auto, inclusiv în România.

Parlamentul European va vota în 10 septembrie stabilirea unor noi obiective pentru emisiile medii de dioxid de carbon pentru constructorii auto. Propunerea actuală este ca Parlamentul să aprobe o reducere drastică a emisiilor pentru a forța constructorii să lanseze cât mai multe modele electrice.

Totuși, un studiu realizat de compania FTI Consulting și citat de Asociația Producătorilor de Autovehicule din Europa (ACEA) atrage atenția asupra efectelor negative ale unei astfel de strategii.

Principala problemă este legată de faptul că motoarele electrice au mai puține componente și sunt mai ușor de produs, astfel că furnizorii vor produce cu 38% mai puține componente, iar constructorii auto cu 17% mai puține.

Pe de altă parte, există încă neclarități cu privire la strategiile constructorilor în privința bateriilor pentru mașini electrice. Numeroși producători vor prefera varianta de a cumpăra bateriile de la producători independenți care au uzine în special în Asia, în loc să producă bateriile local, în Uniunea Europeană.

În acest context, studiul menționează că țări cu tradiție în industria auto, așa cum este și România, vor fi afectate în cazul în care regulamentul emisiilor va deveni prea dur. "În 14 regiuni europene, în special Cehia, Germania, Italia, Slovacia, Ungaria, România și Suedia, industria auto are peste 20% din numărul total muncitori care lucrează în uzine. O presiune forțată pentru dezvoltarea mașinilor electrice va afecta disproporțional locurile de muncă din aceste regiuni", se menționează în raport.

Via ACEA

  • Tatraurs, vineri, 07.09.2018 17:24

    Nu cred,atunci cand au trecut de la locomotiva cu aburi la cea diesel si electrica nu s-au pierdut locuri de munca,doar s-au schimbat nevoii,au evualuat. Pana la urma o masina electrica e la fel ca una conventionala,mai putin motorul si transmisia,in rest furnizorii raman aceiasi.

  • asm, vineri, 07.09.2018 17:35

    Nu e nici o problema. Furnizorii se vor reprofila. Totul se intampla suficient de incet iar schimbarea se va face natural. Invatamantul va produce alte specializari, care vor fi angajati treptat in locul celor cu specializari care nu se mai cer si care, incet, se vor pensiona.

  • mircea badea, sâmbătă, 08.09.2018 06:20

    facem cate o fabrica rombat in fiecare oras..

  • demin2609, sâmbătă, 08.09.2018 22:03

    Și Oreste Nu, nu roamblat, doar ce a ieșit din garanție și a trebuit să împing coaja să pornească!

  • Milionarul, duminică, 09.09.2018 18:13

    Putin imi pasa !