Subaru va adopta o filosofie de design mult mai atrăgătoare pentru public

Publicat miercuri, 14.07.2010 15:19 de Bogdan Mirică

Designerul şef Subaru a declarat recent că intenţionează să modifice direcţia de design a brandului. Viitoarele modele Subaru vor fi mai atrăgătoare şi mai practice.

Subaru trebuie să vândă mai mult pentru a putea supravieţui în această perioadă, pe piaţa auto mondială. Constructorul japonez nu se mai poate baza doar pe publicul pe care la fidelizat, ci are nevoie de noi clienţi, pe care îi poate atrage doar cu ajutorul unui design revoluţionar, diferit de ceea ce am văzut până acum.

De acest lucru s-au convins şi oficialii brandului nipon, care au declarat de curând că vor încerca să schimbe complet filosofia de design a mărcii. Osamu Namba, designerul şef Subaru, instalat în funcţie în 2008, la 10 ani de la fondarea propriului său studio de creaţie, vrea să aducă publicului larg o filosofie mai atrăgătoare şi un limbaj unificat pe toate modelele.

"Vrem să creem un design mai accesibil pentru marea majoritate a publicului, nu numai pentru clienţii deja existenţi. Pentru asta avem nevoie de mai multe elemente contemporane de design. Nu vreau să avem doar o linie serioasă şi plictisitoare. Multă lume nu este familiarizată cu stilul actual Subaru, de aceea e nevoie să venim mai aproape de ei", a concluzionat Namba.

Chiar dacă direcţia de design se va schimba, trăsăturile care au consacrat brandul, tracţiunea integrală şi motoarele boxer, vor rămâne intacte.

Deşi Namba a propus mai multe exerciţii de design, doar unul dintre ele a primit acordul oficialilor pentru materializare. Aşa a luat naştere conceptul Hybrid Tourer, prezentat în toamna anului trecut. Acesta oglindeşte viziunea lui designerului asupra unui viitor model Subaru, capabil să combine liniile simple, puternice, cu aspectul practic.

via | pistonheads

  • ian, miercuri, 14.07.2010 16:26

    da asa e si...in combinatie cu motoarele lor va fi un succes...