Subaru va lansa a cincea generatie Legacy

Publicat luni, 26.05.2008 14:24 de Catalin Dinu

Noua generatie Legacy este asteptata anul viitor, Subaru introducand odata cu aceasta o noua gama de motorizari.

Subaru pregateste pentru anul viitor a cincea generatie Legacy pentru a celebra aniversarea a 20 de ani de la lansarea primei versiuni. Noul Legacy va fi construit pe liniile modelului actual, nefiind asteptata o linie a caroseriei complet revizuita, cum s-a intamplat in cazul Impreza.

Constructorul japonez pregateste reinnoirea ambelor versiuni Legacy - Sedan si Wagon - dar si a popularului Outback. Legacy va beneficia de o grila mai proeminenta, de blocuri optice redesenate, de aripi largite si de un aspect general mai rafinat si semnificativ diferit. Nimic din toate aceste modificari nu va dauna insa imaginii generale ale modelului, aceasta putand sa fie recunoscuta usor in continuare.

Subaru va revizui si motorizarile noului Legacy. Astfel, propulsoarele specifice de tip boxer cu patru cilindri de 2.0 si 2.5 litri vor dispune de o putere marita, in timp ce motorul cu sase cilindri de 3.0 litri este asteptat sa fie scos din lista de echipare din cauza problemelor legate de emisiile de CO2 si de consum. Imbunatatirea unitatilor de propulsie se va efectua prin introducerea unui bloc motor nou din aliaj pentru reducerea greutatii, precum si prin lungirea cursei pistoanelor, care va oferi un cuplu mai bun.

Motoarele noi generatii Subaru Legacy vor fi disponibile atat aspirate natural cat si turbo. Propulsia entry-level va fi asigurata de motorul de 2.0 litri care va dezvolta aproximativ 200 CP, iar varianta supraalimentata a unitatii de 2.5 litri va ajunge la aproape 300 CP. Exista de asemenea unele voci care sustin existenta unei viitoare versiuni Legacy STI, acesta urmand sa fie echipat cu un motor de 3.7 litri turbo care dezvolta 430 CP.

Via | Motor Authority