Supraacciza la carburanți ar putea fi eliminată: "Efectul pozitiv ar fi pentru populație"

Publicat joi, 19.07.2018 15:03 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Ministrul Finanțelor susține că analizează posibilitatea de a renunța la supraacciza pentru carburanți care a fost introdusă gradual începând din luna septembrie a anului trecut.

Prețul tuturor tipurilor de carburanți a crescut cu cel puțin 0.32 lei pe litru după introducerea unei supraaccize la carburant începând din luna septembrie a anului trecut, care a coincis cu o reluare a creșterii preturilor la produse petroliere pe piața internațională.

Autoritățile anunță însă că analizează varianta de a elimina suparaacciza, cu condiția ca acest lucru să se reflecte în prețurile la pompă plătite de șoferi.

"Ne putem gândi la scoaterea accizei la carburanţi. Eu personal mi-aş dori foarte mult. În cazul în care s-ar scoate, efectul s-ar duce către populaţie. Dacă reducerea respectivă nu se duce la pompă, ci în buzunarul unor companii, nu am făcut nimic", a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, pentru agenția de presă News.

În prezent, mai mult de jumătate din prețul carburanților este reprezentat de accize, care au valori diferite pentru benzină și motorină. Supraacciza la carburanți a fost introdusă inițial în 2014, a avut o valoare de 0.07 euro pe litru și a fost eliminată în 1 ianuarie 2017, interval de timp în care statul a colectat în plus circa 8.46 de miliarde de lei, echivalentul a aproape 2 miliarde de euro.

Via Digi24

  • lulu, joi, 19.07.2018 15:12

    problema este ce s-a facut cu banii colectati ca nu se regasesc nicaieri;la fel cu rovigneta pt trecerea podului de la cernavoda - platim ca prostii si banii se duc acolo unde "trebuie",la baietii destepti. Pacat de Romania - o tara frumoasa ,dar cum ajungem la ea!!!!!!

  • BICA, joi, 19.07.2018 15:15

    Cea mai scumpa si mai proasta benzina din Europa!!!!! Rusine!!!! Nu se justifica preturile la combustibili.

  • someone, joi, 19.07.2018 15:54

    ca o idee: scoateti acciza asta, si daca nu scade pretul la pompa, pe langa a trage companiile petroliere de urechi, mai puteti scoate, la alegere, una din cele 24 de taxe pe care le are litrul de combustibil. asa, populatia ar fi foarte fericita

  • IDEE, joi, 19.07.2018 22:04

    ASA CUM LA PIJAMALE AFLI CA AU 5 % ELASTAN, 10% SINTETIC, 85 % BUMBAC, ASA AS OBLIGA STATIILE PECO SA EPLICE DE UNDE VINE PRETUL BENZINEI 1 LEU DE LA RAFINARIE 2 LEI TAXE LA STAT 1,5 LEI PROFIT ETC..

  • Eko, vineri, 20.07.2018 07:00

    In momentul asta sunt in Ucraina. Benzina 1 euro litru cea de 95 euro, au si mai ieftina de 95 si de 92. Dar drumurile sunt praf in general. Drum european zici ca nu a fost vreodata asfaltat. Deci se poate multttt mai rau, abia cand ajungi aici apreciezi drumurile noastre.

  • xxx, vineri, 20.07.2018 21:04

    @IDEE 2,8 lei pretul fabricantului cu profit restul taxe la stat ATENTIE NU GLUMESC @BICA Grecia: benzina 1,7E diesel 1,42E Bulgaria=Romania la pret Vorbesc de tari sarmane

  • unu, luni, 23.07.2018 09:07

    Normal ca acum pot, ca sunt amenintati rau ....