Surse: Grupul PSA are sprijinul guvernului francez pentru fuziunea cu FCA: un memorandum, până la sfârșitul anului

Publicat marţi, 17.12.2019 10:40 de Paul Cosma

Grupul PSA a obținut sprijinul guvernului francez pentru fuziunea cu Fiat-Chrysler, potrivit unor surse apropiate de situație, care susțin că un memorandum de înțelegere va fi semnat până la finalul lui 2019.

În urmă cu o lună și jumătate, Grupul PSA Peugeot-Citroen și Alianța Fiat-Chrysler au anunțat că vor fuziona și că vor avea putere egală de decizie. Noul constructor va fi al patrulea ca mărime din lume după Grupul Volkswagen, Toyota și Alianța Renault-Nissan.

Surse apropiate de negocieri susțin acum că PSA a obținut sprijinul Guvernului francez pentru fuziunea cu Fiat-Chrysler, iar un memorandum de înțelegere va fi semnat până la finalul lui 2019.

Oficialii PSA și FCA ar urma să se întâlnească în această săptămână pentru a pune la punct ultimele detalii înainte de semnarea actelor.

Potrivit informațiilor anterioare, atât PSA, cât și Fiat-Chrysler au transmis propriilor angajați că actele fuziunii vor fi semnate în “săptămânile următoare”, peste 50 de oameni fiind implicați în acest proces.

Unul dintre scopurile fuziunii este reducerea costurilor de operare. De altfel, producătorii estimează că vor economisi până la 3.7 miliarde de euro pe an, fără să ia în calcul eventualele închideri de uzine.

Via Automotive News

  • mk8, marţi, 17.12.2019 11:52

    sprijin? eu le-as tranti o mega-amenda pt crearea de monopol al motoraselor de drujba 1.2 puretroc plus alta pt exploatarea nemiloasa a batranilor in cazul lui fiat 500

  • mk8, marţi, 17.12.2019 12:29

    scuze am citit neatent partea cu reduceri costuri de miliarde deci nu trebuia sa critic fuzionatii ci sa ma bucur fiindca o sa avem fiat panda la 5 mii euro, pejo 208 la 8 mii sau jeep wrangler rubicond la 20 de mii logic

  • zen, marţi, 17.12.2019 14:56

    Memoranumul ala de care spuneti voi imi aminteste de un personaj fabulos: https://www.youtube.com/watch?v=A24ZY91C_OI