SUV-ul Alfa Romeo vine în 2017: motoare împrumutate de la Giulia, implicit V6 Biturbo de 510 CP

Publicat marţi, 27.09.2016 13:37 de Mircea Meşter, Foto: Artstation

Mult-așteptatul SUV pe care Alfa Romeo îl va prezenta în cursul anului viitor va împrumuta atât platforma, cât și motorizările de la sedanul Giulia, care în această toamnă se lansează și în România.

Marii constructori auto ai lumii sunt la curent cu trendurile pe care mizează clienții de mașini și încearcă să se plieze pe cererile acestora. Iar valul SUV-urilor, care a început acum 10-15 ani și continuă să măture vânzările tuturor segmentelor care inventează astfel de modele, este unul evident chiar și la o simplă privire pe străzi și șosele.

În aceste condiții, lipsa unui SUV din propria gamă poate fi considerată sinucidere curată în contextul pieței actuale. Evident, există foarte puține mărci care duc lipsă de acest tip de mașină în linia de modele. Iar dacă Dacia s-a îmbogățit în 2010 cu Duster și Seat a venit în acest an cu noul Ateca, Alfa Romeo a rămas singurul constructor european cu pedigree care nu beneficiază de aportul de imagine și de vânzări al unui model de acest tip. 

Între 150 și 510 CP

Situația se va schimba însă în 2017, atunci când Alfa va lansa pe piață primul său SUV. Denumit foarte probabil Stelvio, acesta va fi construit pe platforma pe care este produsă și Giulia, ceea ce înseamnă că va împrumuta de la sedanul de segment mediu majoritatea caracteristicilor dinamice, adaptate la un centru de greutate mai ridicat. Conform presei din Italia, primul SUV Alfa va beneficia de aceleași motorizări și de aceleași niveluri de putere, ceea ce înseamnă că vom avea un Stelvio Quadrifoglio Verde cu același motor de pe versiunea omoloagă Giulia: V6 Biturbo de 510 CP. 

Evident, versiunile dedicate celor care nu-și doresc neapărat performanțe fabuloase vor fi și ele în program. Astfel, pe benzină clienții vor putea să aleagă între motoare de 200 și 280 CP, în timp ce iubitorii motoarelor diesel se vor baza pe versiunile de 150, 180 sau 210 CP ale unui motor de 2.2 litri.

Debutul oficial al lui Stelvio va avea loc la Salonul Auto de la Geneva, din luna martie 2017, iar prețurile modelului care va concura pe piață direct cu X3, Q5 și GLC vor începe de la 35.000-40.000 de euro, în funcție de piață.

via Motori24

  • Marius, marţi, 27.09.2016 13:50

    @ Mircea Mester Versiunile sport sunt denumite Quadrifoglio nicidecum Quadrifoglio Verde :)) Trifoiul chiar daca are 4 foi, nu poate sa fie decat verde :) Consulta si site-ul oficial al Alfa Romeo si o sa poti observa ca nicaieri nu apare cuvantul "verde" sau "green". Asa cum nici M-ul de la BMW nu e M Albastru

  • mircea, marţi, 27.09.2016 14:27

    Numai proști pe lumea asta. Noi, ăștia: http://www.driving.co.uk/car-reviews/clarkson-review-alfa-romeo-giulia-quadrifoglio-verde/ Sau uite, am găsit și italieni care-i zic așa: http://www.ilfattoquotidiano.it/2015/09/15/alfa-romeo-giulia-la-quadrifoglio-verde-da-510-cv-costa-79-000-euro-foto/2038343/ Sau char și pe MiTo, dacă vrei: http://www.alvolante.it/prova/alfa_romeo_mito_1_1_4_turbo_multiair_quadrifoglio_verde Revenind, în lumea auto se folosește des QV ca acronim al versiunii. Pentru că Quadrifoglio e ușor cam complicat de scris de fiecare dată, iar "Giulia Q" e greu de înțeles. Alfa Romeo folosește în denumirile oficiale fie Quadrifoglio simplu, fie Quadrifoglio Verde, ca să-ți facă-n ciudă și să fie redundant și evident. :) Și așa a făcut pe tot parcursul istoriei simbolului. Poți citi aici un articol pe larg despre evoluția și istoria trifoiului: http://www.automarket.ro/stiri/povesti-auto-trifoiul-verde-cu-patru-foi-implineste-90-de-ani-pe-masinile-51590.html Dar în denumirile oficiale MINI și SEAT se scriu cu majuscule. Sper că nu vrei să le scriu așa de fiecare dată, ar părea că țip. Așadar, revenind, ai dreptate. Și eu am dreptate. Și Alfa are dreptate. Și am pierdut timpul vorbind despre asta în loc să ne ocupăm cu lucruri mai interesante :)

  • schumi, marţi, 27.09.2016 16:14

    Noul Stelvio va apare pt prima oara in public la salonul de la Los Angeles, in noiembrie. Desi, in acea perioada voi fi in State, din pacate nu voi putea ajunge la salon. :-(

  • someone, marţi, 27.09.2016 21:21

    si ca sa continue epopea giulia, se zvoneste ca lansarea va avea loc la geneva anul viitor :-|

  • Marius, joi, 29.09.2016 08:36

    Se pare Mircea ca inca nu ai inteles punctul meu de vedere si ai pierdut timpul cautand adresele unor publicatii. Daca unul a gresit, si greseala sa a fost preluata de toata lumea, inseamna ca toti sunt asa cum i-ai numit tu mai sus (incluzandu-te si pe tine). Au am facut referire la site-urile OFICIALE Alfa Romeo http://www.alfaromeo.com/vehicles/giulia-quadrifoglio (nu VERDE) https://www.facebook.com/Alfa.Romeo.cars/?fref=ts Daca tu gaseste pe aceste doua site-uri oficiale Alfa Romeo Quadrifoglio Verde, iti dau dreptate. N-am de ce sa citesc articolul tau in care este gresit inca din titlu asa cum sunt si cele enumerate de catre tine mai sus. In loc sa cauti articole cu Quadrifoglio Verde sa-mi dovedesti mie ca e corect, te-ai informa si ai lua informatii doar din surse oficiale. Nu conteaza numele (gen Top Gear) atunci cand este o greseala, tot greseala remane indiferent de cine o face. P.S. Crede-ma ca stiu mai multa istorie despre Alfa Romeo si modele Alfa Romeo decat tine. Spor la documentat, nu la citat.

  • mircea, joi, 29.09.2016 08:56

    @Marius De pe site-ul oficial de presă e bine? http://www.alfaromeopress.com/press/article/116178