SUV-ul de la Seat ar putea fi construit la fabrica Skoda din Cehia
SUV-ul care va fi vândut de marca Seat, anticipat prin conceptul IBX prezentat în 2011, ar putea fi construit la fabrica Skoda din Kvasiny, Cehia.
Seat ar putea lansa un SUV în viitorul apropiat, iar fabrica Skoda din Kvasiny, Cehia, ar putea să se ocupe de producţia sa. Vestea vine de la surse din cadrul Volkswagen Group, citate de Automotive News, cu menţiunea că noul SUV va fi bazat pe platforma viitorului Yeti. Avantajul producţiei la uzina Skoda ar fi legat de costurile de producţie la acea fabrică, pe lângă apropierea de un model cu care împarte platforma, element pe care concernul Volkswagen mizează din ce în ce mai des în ultima perioadă.
Din moment ce Yeti a primit recent un facelift, noua generaţie este la mai mulţi ani distanţă, ceea ce înseamnă că şi SUV-ul Seat este şi el la fel de îndepărtat. Potrivit surselor din cadrul Volkswagen Group, modelul încă n-a primit aprobarea pentru producţie, echipa de marketing încercând să afle dacă vor putea să vândă destule SUV-uri încât să merite investiţia, mai ales în contextul în care marca Seat a înregistrat pierderi şi vânzările sale sunt încă sub aşteptările conducerii Grupului Volkswagen. Juergen Stackmann, Preşedintele Seat, spune că SUV-ul ar fi o cărămidă strategică importantă pentru constructorul din Martorell, care ar putea să consolideze ofensiva sa europeană.
Dar situaţia celor de la Seat nu este atât de gravă, pentru că marca a reuşit să-şi crească cu 10% vânzările pe piaţa din Europa în primele 10 luni ale anului, în timp ce piaţa a scăzut cu 3$% în acelaşi timp în comparaţie cu anul trecut. Potrivit datelor ACEA, Seat a vândut 242.487 unităţi în primele zece luni ale anului, motorul creşterii fiind propulsat de noul Leon şi de citadina Mii, cea din urmă având platformă comună cu Volkswagen Up! şi Skoda Citigo, în timp ce Leon împarte platforma MQB cu Audi A3, Skoda Octavia şi Volkswagen Golf, după cum este aşteptat să facă şi SUV-ul mărcii spaniole.
Via AutomotiveNews (înreg.)
sunt multi producatori europeni care au facut greseala sa nu scoata suv-uri atunci cand trebuia si abia acum se gandesc, tocmai de aceea sunt pline strazile de suv-uri asiatice. sportage ix30 multe modele toyota nissan honda si altele, pana si chevrolet a umplut strazile cu al lor captiva, dece seat sau fiat sau chiar skoda nu au avut in oferta lor un captiva de ex. nu mai vb de yeti care arata super hidos zici ca e o dubita pt pasageri