SUV-ul electric Toyota bZ4x va debuta în Europa în această vară
Constructorul nipon de automobile anunță că livrările noului SUV cu zero emisii bZ4x vor începe în Europa în această vară. Autonomia electrică este de până la 517 kilometri.
SUV-ul electric Toyota bZ4x, primul model al noii familii BZ (Beyond Zero) al producătorului nipon, a debutat pe piața europeană la finalul anului trecut. Acesta este dezvoltat împreună cu Subaru pe platforma e-TNGA și este oferit cu două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte.
Acum, Toyota anunță că livrările pe Bătrânul Continent vor începe în vara acestui an.
Clienții au la dispoziție atât o versiune cu tracțiune față, și 204 CP, cât și una cu tracțiune integrală (217 CP). Bateria are o capacitate de 71.4 kWh, iar, la o stație de 150 kW, repriza 0 - 80% durează 30 de minute.
Potrivit celor de la Toyota, versiunea cu tracțiune față are o autonomie maximă de 517 kilometri și un consum de 14.3 kWh/100 de kilometri. Cea cu tracțiune integrală poate parcurge până la 470 de kilometri cu o singură încărcare.
via Toyota
Descoperiti eroarea din urmatorul text: "Autonomia electrică este de până la 517 cai putere."