Suzuki Gran Vitara - primul facelift major după 7 ani de carieră
Suzuki a aplicat modelului Gran Vitara un facelift important. Acesta a debutat momentan doar în Japonia şi propune un look împrospătat pentru SUV-ul nipon.
Suzuki a publicat astăzi primele imagini şi informaţii oficiale ale faceliftului operat pe modelul Escudo. Dacă vă întrebaţi ce legătură are Escudo cu piaţa europeană, atunci trebuie să ştiţi că modelul japonez este cunoscut pe Bătrânul Continent sub titulatura de Gran Vitara. Aşadar, modificările suferite de SUV-ul nipon pe piaţa locală vor fi aplicate şi versiunii europene în perioada imediat următoare.
Existent pe piaţă deja de 7 ani, Gran Vitara avea nevoie de un aer proaspăt, obţinut prin intermediul unor modificări importante în zona frontală. Aici a fost înlocuit spoilerul, grila a fost redesenată, iar blocurile optice au primit semnalizări separate.
În partea posterioară s-a renunţat la roata de rezervă amplasată pe uşa portbagajului şi s-a intervenit uşor estetic. Pentru interior modificările nu sunt atât de evidente. Suzuki a lucrat mult la capitolul materiale pentru a oferi o tapiţerie nouă şi un plastic ceva mai prietenos.
Odată cu faceliftul, Suzuki oferă în Japonia şi versiunea specială X-Adventure, personalizată puternic. Momentan, Suzuki nu a anunţat prezenţa noii ediţii şi pe piaţa europeană.
via autoblog