Suzuki S-Cross, un crossover de segment compact, vine la Geneva în versiune de serie
Suzuki aduce la Salonul Auto de la Geneva versiunea de serie a lui S-Cross, prezentat anul trecut la Paris în varianta concept.
Suzuki S-Cross, crossoverul compact al japonezilor, va primi o versiune de serie la Salonul Auto de la Geneva. Versiunea precedentă a conceptului S-Cross are o lungime de 4.310 milimetri, o lăţime de 1.840 milimetri şi o înălţime de 1.600 milimetri. Pentru moment, specificaţiile versiunii de serie ale lui Suzuki S-Cross nu au fost dezvelite.
În raport cu SX4, fratele său mai mic, conceptul S-Cross este cu 160 milimetri mai lung, 85 de milimetri mai lat şi 20 milimetri mai scund. Versiunea de serie a rivalului lui Nissan Qashqai va fi construită la uzina Suzuki din Ungaria, iar producţia va debuta în cea de-a doua parte a anului curent.
În ciuda condiţiilor dificile de pe piaţa din Europa, cei de la Suzuki vor să vândă peste 300.000 de unităţi pe an în cât mai scurt timp. Noul S-Cross ar trebui să acopere golul dintre 234.000 unităţi, vândute în 2011 şi ţinta de 300.000 unităţi, stabilită pentru următorii ani. Valorile cheie ale noului SUV de la Suzuki vor fi emisiile scăzute de CO2 şi spiritul practic. Modelul va fi oferit atât în versiuni cu tracţiune faţă, cât şi în versiuni cu tracţiune integrală.
Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013
Automarket va fi prezent în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă va prezenta live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.
Via Suzuki
Faruri luate de la Fiat Linea. La fel si grila, usor stilizata.