Tarifele maxime pentru RCA ar putea rămâne valabile încă 3 luni, până în 18 august
Tarifele RCA au fost plafonate în noiembrie pentru o perioadă de 6 luni, însă aceasta ar putea fi extinsă cu încă 3 luni până în 18 august, întrucât noua lege a asigurărilor obligatorii pentru mașini nu este finalizată.
În luna noiembrie a anului trecut, Guvernul a emis o Ordonanță de Urgență prin care a impus stabilirea unor tarife maxime la polițele de asigurare RCA, ca urmare a creșterii accelerate a prețurilor solicitate de companiile de asigurări.
Conform Ordonanței de Urgență, plafonarea tarifelor RCA este valabilă timp de 6 luni și ar trebui să expire în 18 mai.
La adoptarea tarifelor maxime, autoritățile și-au luat angajamentul să adopte în Parlament o nouă lege RCA bazată pe criteriile stabilite în urma negocierilor derulate între transportatori și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), însă aceasta nu a fost încă finalizată și urmează să fie discutata abia în perioada următoare.
De altfel, aceasta este și explicația pentru care Guvernul ia în calcul prelungirea plafonării tarifelor maxime cu încă 3 luni.
Via Profit