Tesla a lansat cel mai performant Model S din istorie: 1100 CP și autonomie de peste 840 de kilometri

Publicat joi, 28.01.2021 14:56 de Paul Cosma

Tesla Model S a primit un facelift exterior și interior, ocazie cu care constructorul american a introdus și cea mai performantă versiune de până acum. Model S Plaid+ oferă peste 1.100 de cai putere și o autonomie maximă de 840 de kilometri.

Sedanul Tesla Model S a primit oficial noi versiuni de performanță, ca urmare a unui facelift din partea constructorului american. Pe lângă versiunile din gama deja existentă, americanii au pregătit și cireașa de pe tort. Noua variantă Tesla Model S Plaid beneficiază de trei motoare electrice, fiind disponibilă în două versiuni: Plaid (1020 CP) și Plaid+ (peste 1100 CP). 

În cazul Plaid+, cea mai performantă versiune din istoria Model S, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în mai puțin de 2.1 secunde, conform site-ului oficial Tesla, iar viteza maximă este de 322 km/h. 

Autonomia maximă anunțată de constructor este de 628 de kilometri pentru Plaid și de peste 840 de kilometri pentru Plaid+. 

La interior, Tesla a regândit poziționarea ecranului, adaptându-se parcă la trendul producătorilor europeni. Mai exact, display-ul central a devenit orizontal. Noutatea absolută și nonconformistă se află în mâinile șoferului. Pentru că volanul “clasic” a fost înlocuit de unul neconvențional, bineînțeles prilej de controverse și dezbateri aprinse. 

Prețurile pornesc de la 75.000 de euro pentru versiunea Long Range, ajung la 100.000 de euro pentru Plaid, în timp ce Plaid+ costă 120.000 de euro.

Via Tesla

  • ACE - Craiova, joi, 28.01.2021 16:48

    Cei 840 km sunt in ciclul EPA - in ciclul WLTP probabil 900 km. Nu cunoastem inca valoarea capacitatii bateriei de acumulatoare BRAVOS TESLA !!!!

  • someone23, joi, 28.01.2021 16:55

    ceea ce e interesant la acest model S, este ca in comparatie cu Taycan Turbo S il bate si la putere, si la autonomie, si la acceleratie, iar in state pretul e mai mic cu cca 40-50 k dolari. comparatia acestui model cu un ICE e irelevanta, deoarece sedanuri stock cu 4 usi si peste 1000 cai nu exista.

  • Marian, joi, 28.01.2021 17:06

    Daca nu are 2 turbine si motor termic ca BMW M5, e tot degeaba... Poate sa faca suta in 2,1 sec...slab, BMW face in 3 secunde. Costa 120K, slab iarasi, BMW costa 178k... Deci tot pe BMW merg, ca e mai misto.

  • Tesla Model S, joi, 28.01.2021 17:20

    Sa speram ca se vor trezi si producatorii europeni de automobile: BMW, Mercedes, VW etc. Mi se pare ca au luat in ras electrificarea si au incercat mai degraba sa decurajeze vanzarea de masini electrice decat sa inoveze si sa intre in competitie cu Tesla. N-ar fi de mirare sa pateasca ca Nokia in anii 2000...aia alti destepti, au luat in ras Apple. Asteptam cu mare interes reprezentanta Tesla in Romania.

  • dan_grc, joi, 28.01.2021 17:33

    @Tesla Trezirea producatorilor europeni nu are legatura cu puteri de 1000 de cai, daca te uiti pe vanzarile de electrice in Europa, constati ca s-au cam trezit, fara sa lanseze multe electrice. Nu inteleg de ce se compara pretul unui Porsche cu Tesla, pe langa imagine, exista o vizibila diferenta de calitate si materiale, Porsche nu trebuie sa coste mai putin ca o Tesla, niciodata. Mareane, fiecare cere cat isi permite, Bmw atat cere pe M5 CS, tu poti sa imparti la trei suma Teslei ca nu ti-o permiti oricum.

  • @dan_grc, joi, 28.01.2021 17:36

    daca ai cunoaste mai multi posesori de masini electrice, ai afla cu stupoare ca nu s-au trezit! Exista doar Tesla si alte masini...

  • dan_grc, joi, 28.01.2021 17:38

    Exista doar Tesla si alte masini doar in grupul fanaticilor, in Europa cifrele spun altceva.

  • Don, joi, 28.01.2021 17:45

    Sunt tare curios cum o să decurgă treaba cu mașinile electrice în viitor, fiindcă toată lumea împinge piața spre ele. Mă refer aici la recondiționarea bateriilor și garanția lor. Dacă la ora actuală, pentru o mașină hibridă o baterie recondiționată de diferite firme, costă 1300 euro +/- în funcție de model, iar garanția este de 3-5 ani sau 100.000 km ( cum ți-a fi și norocul până la urmă) Sunt curios la mașinile electrice cât vor costa, ținând cont că bateriile mașinilor electrice sunt mari, iar scăderea prețurilor nu o văd prea curând și chiar dacă prețurile vor scădea în viitor, suma tot va fi una destul de mare.

  • tiesla, joi, 28.01.2021 18:02

    masina mediocra a noilor cocalari. Poate sa aiba 10.000 de cai putere si autonomie de 1.000km ca tot in 10 ore se va incarca bateria care probabil are 2 tone. Apropos, mai ploua in masina? Parca nu rezolvasera cu gapurile. Penibil.

  • @ tiesla, joi, 28.01.2021 18:08

    Ai auzit de supercharger? Noi cunoastem un singur tip de cocalar cu urmatoarele simptome: - este impotriva masinilor electrice; - nu intelege cum functioneaza masinile electrice; - nu percepe protectia mediului ; - in jurul lui e multe nu intelege nimic

  • @@ tiesla, joi, 28.01.2021 18:20

    1000 CP si acceleratia pana la suta in 2 secunde este fix despre protectia mediului. Da, sa-ti iei o masina de genul asta este cocalarism - am trecut saptamana trecuta de unul in Model S care mergea cu 100km/k pe autostrada ca sa nu i se descarce bateria...banuiesc ca tot ala face si liniute cu alti cocalari pentru a impresiona fetele...impresionabile. Masina electrica, in contextul protectiei mediului, este DOAR despre COMSUM si materiale reciclabile.

  • Fanel_, joi, 28.01.2021 18:22

    @tiesla Cocalarul roman: - sta la garsoniera - alimenteaza in 5 minute - pentru ca atat dureaza sa puna motorina de 20lei Pentru ca la el timpul e pretios nu de altceva, biensur

  • Green_Alex, joi, 28.01.2021 18:25

    Si ca de obicei la orice stire despre electrice comentariile ajung sa fie cu insulte si jicniri, si mai putin cu informatii...sau comentarii (cat de cat) pertinente.

  • @Green_Alex, joi, 28.01.2021 18:27

    A se nota ca electrificatii imbina utilul cu neplacutul: Daca nu-i zicea omul ala de supercharger lu' tiesla, ramanea prost?

  • @dan_grc, joi, 28.01.2021 18:31

    BMW cere ca are cui...limitati sunt multi si dovada o faci chiar tu. BMW face foarte mult profit pentru ca gasesc pacalici. In privinta cifrelor de vanzari, trebuie amintit ca unii si-au luat amenzi pentru umflat cifrele ca sa pacaleasca fraierii. Nu ma intereseaza cat vinde o marca, daca marca aia e de rahat si umbla cu minciuni. Asa castiga si unii alegerile furand voturi, asta nu inseamna ca merita. Deci sponsozizarea coruptilor, pentru mine e egala cu puscaria. Pentru tine e egala cu premierea. Avem puncte de vedere total diferite. In privinta banilor, oricat as avea, sunt prea sarac sa imi iau BMW. Asta e masina de oameni foarte bogati, indiferent daca e doar un cotet sh adus pe platforma din Germania si care costa doar 2000 euro :) Deci nu imi voi permite niciodata luxul sa imi iau o troaca din asta, ca nu ma reprezinta.

  • @Green_Alex, joi, 28.01.2021 18:32

    bade... "jigniri" mai citesc naibii astia micii...

  • tiesla, joi, 28.01.2021 18:56

    deci cât durează cu superceargerul ăla? Sau vă e rușine să ziceți.

  • tiesla roadster, joi, 28.01.2021 21:19

    sa inteleg ca intrebarea de mai sus e suparatoare de vin manute rosii. ;)

  • @tiesla, joi, 28.01.2021 22:49

    Nu vorbim cu cocalarii!

  • inexorabil, vineri, 29.01.2021 00:14

    Non-(dar mai important: anti-)cocalarul român: - stă la vilă (ridicată datorită unei munci titanice, sisifice, fabuloase, într-un cuvânt: corporatiste, şi nu numai atât, ci efectuată “24 de ore pe zi, uneori şi noaptea”, ca să-l citez pe mucalitul incurabil de Mitică Dragomir – vă daţi seama că, în atare condiţii, socialiştii globali ajung să sfinţească/consfinţească acelaşi antonim ca şi predecesorii lor regionali, recte muncă trudnică ≠ sex, adică ioc perpetuarea speciei…şi clar că este mai bine aşa, ca să fim siguri că rothschildienii, rockefellerii, soroşii şi gheiţii vor fi fericiţi în dezideratul lor fierbinte şi greu de ţinut sub obroc, pardon, că nu ne năpădesc alde coca & piţ); - alimentează în cinci ore (că doar ar fi inadmisibil să rateze “breaking news” de pe deşteptăfon); - pentru că atât de născut fără niciun rost veşnic este; - pentru că identitatea de Mafia (sau “măcar” alter ego-ul său) este atât, atât, atât de rafinată… PS. În cinci minute se poate umple rezervorul. PPS. “Comentarii (cât de cât) pertinente” ? Acestea nu pot emana (prin legea firii) decât de la autorul unei astfel de expresii. Şi nu “cât de cât”, ci “o, cât de”. PPPS (sic!). Ce-ai făcut, bre @PMC, ai dezertat?! Atunci preiau autoritar je ştafeta sau stindardul: zi de zi, motoarele cu ardere internă deasupra tuturor (surogatelor). PPPPS (iu-hu-hu!). V-aţi prins, nu? Traficul de sensuri merge ceas în vremurile noastre mirobolante, par egzamplî: proprietar de maşină tributară M.A.I. egal MUSAI (Propaganda ignorându-i cu desăvârşire formarea, profesia şi prestigiul) cocalar, gherţoi, meltean, poluator etc. (toţi termenii admişi, argotici şi chiar imaginari, dar meniţi de ansamblu şi ca efect imediat să te “atingă” puternic în coarda ta sensibilă, astfel încât să suferi “revelaţia” ultra-deprimantă a rătăcirii tale asociale insurmontabile pe Terra).

  • Edikkk, vineri, 29.01.2021 00:26

    Tesla dă clasă efectiv tuturor dinozaurilor termici. 2.1 secunde maşină de peste 2 tone Pentru ăia cu BMW, vă rog din suflet, nu vă cumpăraţi Tesla sau electrice ! Super charger încarcă 250 km întrun sfert de oră la Model 3 (bănuiesc că acest Tesla S e mai rapid, dar lăsăm aşa), e foarte lent pentru ăia cu BMW diesel. Staţi la bloc şi nu semnalizați schimbarea direcţiei de mers, ăştia cu BMW. PS: producători auto vechi fug de concurenţă, simulând nişte prostii de maşini electrice, sperând că Tesla vor rămâne la zona scumpă. Mare greşeală pentru că Tesla va veni cu modelul de 25.000€ şi ce e mai grav, vin chinezii călare. VW şi Mercedes au înţeles cu greu asta, dar cam timizi. Dar BMW? în ofsaid clar. Vom vedea.

  • Fanel_, vineri, 29.01.2021 00:30

    hmmm... Tesla a aruncat inca o data manusa.

  • Edikkk, vineri, 29.01.2021 00:34

    Pentru cei care zic că Tesla nu merită capitalizarea la bursă. Păi cei care fac maşinile Tesla sunt "rocket science engineers" la propriu. BMW făcea de mult avioane, Tesla face rachete care trimiti oameni pe ISS şi sateliţi în spaţiu. Nu mai spun de Tesla Solar Roof sau Tesla Power Wall - care sunt atât de căutate încât lista este luni de zile, dacă nu ani, pentru instalare. Când o să văd un producător vechi că aruncă o maşină pe orbită, în spaţiu, aşa ca aroganţă, atunci o să o apreciez ca Tesla, dar până atunci sunt doar nişte trişti dinozauri.

  • inexorabil, vineri, 29.01.2021 01:04

    Pentru că Electrikkk se afirmă ca Mafikkk (dar şi ca Fikkkus – nu ştiu cine este personajul sau dacă există, dar îl menţionez şi eu aici, că de!). Pentru că pune mâna odată pe carte, fratello! Chiar dacă – wow, ce bravură! – nu stai la bloc. O, nu – tu locuieşti taman în peştera Gaiei. Oricât ţi s-ar părea ţie de paradoxal, chiar poţi să întâlneşti profesori universitari doctori docenţi care se trambalează cu “cazane nemţeşti” şi nici că vor miza vreodată pe alte surse. Poluând de mama focului – eu însă o voi face direct cu foc. Şi nici măcar nu voi clipi.

  • mircea badea, vineri, 29.01.2021 02:13

    in curand va trebui sa limitam masina electrica la doar 5000cp si doar cateva mii de km autonomie.

  • zarnesteanu, vineri, 29.01.2021 06:09

    Cand Bugatti venea cu primul motor de peste 1000CP acum 15 ani pretul era de vreo 3 milioane de dolari. Acum Tesla Model S are 1100CP si range de 840 km, in varianta de top. Mercedes a lansat acum 8-9 zile EQA cu raza de 420km (in varianta de baza). Adica fix jumatate. Doar niste cifre comparative. In rest, unele comentarii te trimit direct in depresie :) Daca le iei in serios.

  • Remy, vineri, 29.01.2021 09:16

    Renault Zoe a depășit la vânzări Tesla Model 3

  • Ciprian, vineri, 29.01.2021 09:22

    https://www.cnet.com/roadshow/news/tesla-model-s-update-prndl-shifter/#:~:text=Search-,The%20new%20Tesla%20Model%20S%20will%20shift%20itself%20into%20drive,real%20shifter%20to%20be%20found.&text=Musk%20says%20the%20car%20%22guesses,%2C%20context%20%26%20nav%20map.%22

  • Ciprian, vineri, 29.01.2021 09:24

    Voi ce stiti de lipsa schimbatorului?

  • unsirb, vineri, 29.01.2021 09:34

    Manere usi in culoarea caroseriei doar la nivelurile superioare de echipare :D

  • Cmn, vineri, 29.01.2021 09:48

    Eu as prefera sa fie cu autonomie de 1000 km și 200 cp ca is suficienți si un preț rezonabil,

  • dan_grc, vineri, 29.01.2021 10:03

    @zarnesteanu Bugatti costa si acum milioane, Chiron, nu vad ce legatura are cu Tesla, in afara puterii, daca o comparatie cu Porsche este fortata, in privinta pretului, cu Bugatti este exagerata mult. Daca ai avea un milion, doua acum, ai putea sa-ti achizitionezi un Veyron, il tii in garaj cinci ani si-l poti revinde cu cateva sute de mii profit, eu asa as face :).

  • Eu, vineri, 29.01.2021 10:11

    Uaaau, au pus talibanii pietrele pe masa. Eu zic sa omoram orice om de pe planeta asta care nu detine o Tesla sau o masina electrica. Ipocrizia unora este chiar amuzanta. La un alt articol blamau un BMW M5 CS, ca, vezi doamne, nu trebuie sa-si cumpere nimeni in Romania o masina care poate ajunge la 320 km/h, dar lauda o Tesla de 1100 de cp care poate face suta in -11 secunde. De ce dati cu pietre? Fiecare om are libertatea sa isi cumpere ce ii place sau ce isi permite. Cocalari si imbecili gasesti la volanul oricarei marci, doar ca sunt remarcati cei care detin ceva din Germania.

  • mm, vineri, 29.01.2021 10:21

    volan antismecher, nu mai poti sta in cot si atarnat de volan

  • @Eu, vineri, 29.01.2021 11:06

    "Uaaau, au pus talibanii pietrele pe masa. Eu zic sa omoram orice om de pe planeta asta care nu detine o Tesla sau o masina electrica." Pe bune? cine a spus asta? Daca vii la o postare despre o super masina electrica si spui: "mai bine un diesel" n-ai decat sa te astepti la replici in genul "ba pe-a ma-tii!"... despre @inexorabil ce naiba sa mai zici...omul sper ca e pe pastile, pe tratament... Nu este vorba de nicio ipocrizie, bucura-te de tehnologie si de oamenii care apreciaza tehnologia si evolutia!

  • Calingura, vineri, 29.01.2021 11:36

    Fan-ul ramane fan. Testa 4ever dar eu vin cu tramvaiul la munca. Este greu de inteles ca fiecare are piata lui? Mai la obiect, volanul chiar e pe bune? Sa inteleg ca are o cursa variabila? Pare o prostie, un giumbusluc pentru hipsterii cu bani.

  • flo, vineri, 29.01.2021 14:00

    Urit rau cotetu asta mai ales interioru panarama de masina

  • Nică, vineri, 29.01.2021 14:05

    D.p.m.d.v. mașinile electrice, în acest moment, au următoarele inconveniente în comparaţie cu cele clasice (motor cu ardere internă): 1 autonomie mai mică, 2 timp mare de încărcare a bateriei 3 preţ ridicat 4 posibilitatea redusă de încărcare a bateriilor (mai ales pentru cei ce stau la bloc) Cred că prima problemă e în curs de rezolvare, iar prezentul articol demonstrează asta. Următoarea problemă ce se va rezolva în viitorul apropiat va fi timpul de încărcare. Preţul? cred că e artificial mărit tocmai pentru că producătorii nu sunt pregâtiţi (încă pentru schimbare). Concurenţa şi inovaţaţia va duce la scăderea prețului. Dacă se rezolvă primele probleme, a patra va depinde doar de posibilitatea de producere a curentului, charger-ele vor înflori ca ciupercile. Evoluţia mașinilor electrice o văd, într-un ritm mai lent ce-i drept, ca evoluţia telefoanelor mobile. Vor spune unii că la mașinile electrice lipseşte plăcerea condusului. Nu ştiu nu am condus, probabil că ei...

  • Johnny, vineri, 29.01.2021 14:06

    Daca asta- i trendul in materie de volane, ce ne facem cu cei care conduc tinand mana intinsa in partea de sus a volanului? Ma intreb daca cocalarii care conduc asa i- au dat o denumire pozitiei

  • Fanel_, vineri, 29.01.2021 14:20

    acum cu semi-volan, maine fara. Uite asa ne lasa oculta mondiala fara covrig in mana si PUF!!! s-a dus si libertatea noastra!

  • Eu, vineri, 29.01.2021 15:17

    @Eu (nu-ti stiu numele) "Pe bune? cine a spus asta?" Lectureaza comentarile unora si o sa intelegi la ce ma refer. "Daca vii la o postare despre o super masina electrica si spui: "mai bine un diesel" n-ai decat sa te astepti la replici in genul "ba pe-a ma-tii!"..." Sunt de acord cu tine, dar sunt cativa useri pe aici pe care ii pot incadra linistit la categoria de talibani. Daca sunt articole despre masini nonelectrice, trag cu prastia dupa oricine isi manifesta aprecierea pentru acea masina. Daca este articol despre o masina electrica si indraznesti sa zici ca nu-ti place ceva la ea, moaaama, incepe cruciada si mai urmeaza o alta ploaie de pietre. Nu as vrea sa dau nume, dar daca intri des pe acest site sunt sigur ca ai o vaga idee la cine fac referire. Daca am invatat ceva de cand mi-am dat seama ca sunt pasionat de masini sau de cand le conduc, este sa nu cataloghez un om dupa masina pe care o conduce. Tot in perioada asta, am invatat sa accept si ca nu toti imi impartasesc parerea despre ce este bun sau rau la o masina.

  • @Nică, vineri, 29.01.2021 22:32

    "Următoarea problemă ce se va rezolva în viitorul apropiat va fi timpul de încărcare." Cand se va rezolva si in plus pretul va fi rezonabil nu ca acum cost premium pentru o masina de oras o sa zic: da, cumpar. Pana atunci BEV-ul e o porcarie pe care ne-o baga pe gat cu forta. Simplu.

  • Bda, vineri, 29.01.2021 23:05

    Cumva, nimeni nu va avea nevoie de puterea aceea niciodată.elon ne spune că el este bossul.ne scoatem puțulica în fața ta , șefu!

  • ACE - Craiova, sâmbătă, 30.01.2021 08:18

    Site-ul ev-database.org afiseaza o capacitate estimata a bateriei de acumulatori pentru TESLA Model S Plaid + astfel: - 120 kWh bruta - 115 kWh neta (utilizabila). Calculati si voi in cat timp se incarca aceasta baterie de acumulatoare de la o statie TESLA SuperchargerV3 (250 kW D.C.) - cca. 30-40 min. pentru o autonomie la temperatura medie de 840 km (cca. 650-700 km iarna). Nu discutam inca despre pret intrucat aceasta masina este una care reprezinta, la aceasta ora, practic VARFUL TEHNOLOGIEI MASINILOR ELECTRICE.... Amintiti-va cata lume isi permitea o masina cu motor termic in anii 1900-1920 si cat de accesibile sunt acestea acum, in intreaga lume... Disponibilitatea modelului Plaid va fi spre finalul anului curent.

  • Electricfan, sâmbătă, 30.01.2021 09:42

    La un moment dat veți înțelege că mașinile electrice sunt dezvoltate în primul rând pentru oraș, pentru reducerea poluării, de aici și autonomia relativ mica pe care o au. O mașină cu autonomie de ~ 400 km folosită la navetă servici o încarci o dată la 7-8 zile și cam tot atât de des alimentezi și una cu carburant, diferența este de noxe pe care nu le mai respirăm. Referitor la viteze de încărcare căutați Neo swap battery și o să înțelegeți care trebuie sa fie direcția de dezvoltare a bateriilor și construcțiilor de mașini.

  • Balalau, duminică, 16.05.2021 09:28

    Stau la pod branistea galati sat traian pup băieți curajoși y em gay

  • Ah, duminică, 16.05.2021 09:30

    Marian oglinda smecher din tata fiu ah y em gay