Tesla aduce primul său camion electric în Europa. Autonomie de 550 de kilometri

Publicat marţi, 15.09.2026 13:40 de Tiberiu Safta

Tesla a lansat oficial camionul său electric Semi pe piața din Europa. Primul camion electric al mărcii americane va avea o autonomie de 550 de kilometri în cazul specificației europene.

Constructorul american de mașini electrice a lansat oficial primul său camion electric Semi în Europa. Lansarea primului camion Tesla a avut loc în cadrul Salonului Internațional de la Hanovra, un salon dedicat vehiculelor utilitare și camioanelor.

Cu această ocazie, marca americană condusă de Elon Musk a dezvăluit și detaliile tehnice pentru specificația europeană a lui Semi. Cel mai important detaliu este reprezentat de autonomie. Pe Bătrânul Continent, camionul electric promite o autonomie de 550 de kilometri și un consum declarat de 100 kWh/100 de kilometri.

Încărcarea bateriei se va putea face până la o putere de 800 kW, iar viteza de încărcare va fi de 60% din capacitate în 30 de minute.

Tesla Semi dispune de 3 motoare electrice care dezvoltă împreună 1088 de cai putere. Specificația europeană a lui Semi are o masă proprie de 9.1 tone, iar masa maximă totală este de 40 de tone.

Primele exemplare Tesla Semi de specificație europeană vor fi livrate începând din 2027.

via Profit