Tesla va lansa funcția de conducere autonomă Full Self-Driving în 20 octombrie: "Va fi un test beta pentru experți și șoferi atenți"

Publicat marţi, 13.10.2020 12:57 de Daniel Popescu

Tesla a anunțat că funcția de conducere autonomă Full Self-Driving va fi disponibilă în versiune beta începând din 20 octombrie pentru "experți și șoferi atenți".

Tesla se pregătește pentru lansarea oficială a uneia dintre cele mai așteptate funcții pe care le dezvoltă în ultimii ani. Funcția de conducere autonomă FSD (Full Self-Driving) va fi disponibilă într-o versiune beta de testare începând din 20 octombrie.

Totuși, CEO-ul Elon Musk a admis că funcția va putea fi utilizată în faza inițială doar de către "experți și șoferi atenți", fără să menționeze explicit cum vor fi selectați aceștia. În plus, nu este clar cât de lungă va fi perioada de teste.

"Așa cum am promis, funcția limitată FSD în versiunea beta va fi lansată marți. La început, va fi limitată la un număr mic de oameni care sunt experți și șoferi atenți", a menționat Musk pe rețeaua de socializare Twitter.

În luna aprilie a acestui an, Tesla anunța că funcția FSD va fi disponibilă până la sfârșitul anului 2020, iar ulterior a confirmat că numeroase elemente software au fost rescrise.

În prezent, clienții care comandă un model Tesla pot achiziționa deja funcția FSD pentru 7.500 de euro, chiar dacă aceasta nu este încă disponibilă pentru clienții finali. În plus, Tesla afirmă că funcția FSD va fi disponibilă și pe bază de abonament.

Totuși, adevărata miză pentru Tesla este reprezentată de posibilitatea de a furniza mașini autonome pentru un serviciu propriu de ride-hailing, care să nu aibă nevoie de șoferi.

Via Car and Driver

  • Ioeugen, marţi, 13.10.2020 16:01

    Spre disperarea lui edik care astfel nu mai poate sa conducă mașina cu o mana

  • Ioeugen, marţi, 13.10.2020 17:20

    Evident edik e fan al condusului cu o singura mana

  • pacman, miercuri, 14.10.2020 10:00

    nu mai poate conduce cu o mana daca ar avea o Tesla, adica never :))