Testele pe oameni pentru emisii nu reprezintă "ceva extraordinar": olandezii practică metoda de ani de zile

Publicat miercuri, 31.01.2018 15:04 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Institutul Olandez pentru Sănătate Publică a dezvăluit că efecuteaza în mod regulat teste pe oameni pentru identificarea efectelor gazelor de eșapament ale motoarelor diesel.

Volkswagen, Mercedes și BMW sunt în centrul atenției în această săptămână din cauza informațiilor apărute cu privire la o serie de teste efectuate pe maimuțe și oameni de către un grup de cercetători finanțat de cei trei constructori.

Surpriza vine însă din Olanda, după ce Institutul Olandez pentru Sănătate Publică (RIVM) a anunțat că nu este nimic "extraordinar" în efectuarea unor teste pe oameni, întrucât practică acest lucru de ani de zile.

Cercetătorii olandezi menționează că au utilizat voluntari care s-au expus la emisii diluate de la motoarele diesel pentru o perioadă de maxim două ore. "RIVM este implicat în cercetări în care voluntarii sunt expuși la emisii diluate de la motoarele diesel. Voluntarii au fost oameni cu o stare bună de sănătate, dar și oameni bolnavi, așa cum sunt cei care au fost tratați de cardiologi", menționează Flemming Cassee, un toxicolog de la RIVM, pentru agenția de presă AFP.

Oficialii RIVM susțin că gazele de eșapament utilizate în cadrul cercetării sunt similare cu cele respirate zilnic într-un oraș mare sau în apropierea autostrăzilor. "Facem asta de mulți ani și nu este nimic extraordinar. Situația este similară în multe țări", a adăugat el.

Principala diferență este însă că testele desfășurate de olandezi sunt publice și se menționează explicit ce teste au loc, cum au luat și ce rezultate sunt așteptate.

Oficialii RIVM au oferit și un exemplu concret: între 2010-2015 s-a desfășurat un amplu proiect care a implicit un grup de voluntari care a fost expus la gazele de eșapament de pe două autostrăzi aglomerate, dintre care una în apropierea localității Rotterdam. Testele au fost însă aprobate de un comitet medical.

Via AFP

  • carevoli, miercuri, 31.01.2018 21:16

    Vad ca polemica de poluare iar a revenit indarjit inapoi. Vad ca din ce in ce mai multi oameni sunt adevarati priteni ai ‘’emisilor zero’’ (desi aceasta sta ff departe de a fi zero) vezi cum se produce energia electrica si ce lasa in urma dupa folosirea ei. Oare cati din cei care o tin cu zero emisi si-au pus intrebarea ‘’oare eu ce respir ce contine aerul pe care o respire zi de zi?’’ si apoi daca tot filozofeaza omul nostru zero emisi oare daca carburantii folositi ar fi la standarde mai inalte (fata de cele actuale) nu s-are rezolva o parte din aceste problem? Ca sa faca referinta la calitatea carburantilor motorul inclusiv masina converteste conbustibilul in energie mecanica deci ce intra in motor iese pe esapament teoretic; dar daca carburantul ar fi asa conceput incat gazul ars sa contina mai putin noxe nu ar fi mai bine? Dar aore petrolisti si cei care produc carburantul vor asta ? ei de ce nu sunt implicati si de ce omul nostru zero emisi nu arata cu degetul si pe petrolisti? Nu cred ca doar producatorii de masini sunt vinovati de aceste emisii oricum per total masinile ma refer aici doar la cele mici si dubele mai noi nu produc atat de multe emisii ca autotrenurile, busurile, vapoarele, masinile unelte, trenurile (cele pe Diesel), centralele de energie (cele pe carbuni), avioanele, fermele de vaci (emanatii de gaz metan la greu)etc…

  • zarnesteanu, joi, 01.02.2018 03:19

    Probabil acum cineva sta cu mana la gura si ochii beliti de mirare. Sangele latin care fierbea ieri de sfanta manie proletara e racorit acum de un fior de gheata. Revelatie !!! Nu doar nemtii fac experimente cu oameni bagati la "gazare", ci si olandezii, ba mai mult, o lume intreaga. Si ce sa vezi? Oameni educati care lucreaza la un Institut de Sanatate Publica au acceptat sa conduca niste experimente criminale in conditii controlate de laborator si cu acordul voluntarior. Unii sanatosi, altii bolnavi. Fara pic de discriminare. Comentariile sunt de prisos. Sunt curios daca v-ati intrebat vreodata cat de sanatoase sunt fructele si legumele care arata perfect si nu au nici un gust. Made in Turkey, Siria, samd. Carnea? Produsele de carne? Toate ieftinaturile din china, india samd, care ajung pe piata romaneasca credeti ca sunt top of the line? Paste de dinti? medicamente? Simt ca nu are rost sa mai continui. Uneori lucrurile sunt evidente. Dar ... degeaba.

  • xxx, vineri, 02.02.2018 09:48

    Folosind un pleonasm: nu exista producție fără consum si oferta fără cerere! Toți vor 200CP minim si daca au in plus 0,1 sec fata de alții ca sa ajungă la 100km, mașina nu este buna. Ah.... am uitat si plastice moi in interior. Si atunci ni se oferă ce ne dorim! Acum electrica este prêt à porter, deci sa pregătim maimuțele si voluntarii, eu unul îmi caut costum de ferita!