Ținta: 4 secunde pe 0-100 km/h. Ford dezvoltă versiunea Focus RS500, un RS mai ușor care va bate timpii lui Mercedes A 45 AMG
După ce a demonstrat că adversarii din zona hatch-urilor mărcilor de volum pot fi lăsați în urmă, Ford pune ținta pe zona premium și dezvoltă versiunea Focus RS500.
Noua generație Focus RS a atras deja laudele presei de specialitate și a reușit să revină în forță în lupta dintre zona Hot Hatch-urilor, acolo unde RS se luptă cu Volkswagen Golf R, cele două fiind singurele modele compacte cu tracțiune integrală de peste 300 de cai putere produse de mărci de volum.
Conform unor informații venite din Australia, Ford are în dezvoltare o versiune RS500 a lui Focus, aceasta urmând să îmbunătățească performanțele deja foarte bune ale modelului dezvoltat de Ford Europe. Nu vă grăbiți încă să așteptați o versiune de 500 de cai a lui RS, așa cum ar putea sugera numele versiunii.
Aceeași putere, masă mai mică
Ford Focus RS oferă în acest moment 350 de cai putere storși dintr-un motor de 2.3 litri turbo EcoBoost, iar publicația MotorMag susține că există șanse reduse ca acest lucru să se schimbe odată cu apariția versiunii superioare din cauza faptului că propulsorul se află deja la limită din punctul de vedere al capacității. Conform jurnaliștilor australieni, singura modificare în urma căreia Focus RS ar putea să primească un plus de putere poate fi modificarea spoilerului frontal pentru ca sub capotă să încapă radiatoare mai mari. În combinație cu prizele de aer mai mari, capacitatea superioară de răcire ar putea duce la un plus la nivel de putere.
Ce va aduce, atunci, noul RS500? Un diferențial cu alunecare limitată așezat pe axa față care va colabora cu cel spate deja existent pentru o manevrabilitate superioară. Apoi, mașina va scăpa de câteva zeci de kilograme după ce inginerii Ford vor înlocui panourile din metal cu fibră de carbon, unele părți ale suspensiei cu aluminiu forjat și interiorul standard al lui RS cu unul ceva mai spartan din care vor dispărea elemente care nu au legătură cu performanța pură. Frânele vor fi și ele din carbon, urmând să fie modificate pentru a face față noilor cerințe.
Sub 4.0 secunde pentru 0-100 km/h?
Ținta tuturor acestor modificări va fi, spun australienii, depășirea timpilor 0-100 km/h semnați de Mercedes A45 AMG, BMW M2 și Audi RS3. Conform primelor informații, target-ul Ford este de a coborî sub borna psihologică de 4.0 secunde, ceea ce va așeza viitorul Focus RS500 într-o zonă în care de obicei se califică doar supercar-urile.
Revenim cu amănunte imediat după ce acestea vor fi disponibile.
RS este hot hatch-ul momentului,fara indoiala! Inginerii ford au facut o treaba excelenta.