Top 10 constructori auto la nivel global în 2018: Grupul Volkswagen, lider cu 10.83 milioane de unități. Toyota și Renault-Nissan completează podiumul

Publicat vineri, 18.01.2019 12:01 de Daniel Popescu

Grupul Volkswagen a fost cel mai mare constructor auto din lume și în anul 2018 cu peste 10.83 milioane de unități, în timp ce Toyota a surclasat Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi în lupta pentru locul doi.

2018 a fost un an atipic pentru industria auto. Creșterile puternice înregistrate în prima jumătate a anului au fost urmate de scăderi abrupte începând din luna septembrie, ca urmare a introducerii noilor teste de emisii WLTP în Europa și a scăderii vânzărilor în China, cea mai mare piață auto din lume.

În acest context, potrivit datelor centralizate de Focus2Move, piața auto globală a încheiat anul cu vânzări de 95.6 milioane de unități, în creștere cu numai 0.2% comparativ cu 2017.

La fel ca în ultimii doi ani, Grupul Volkswagen a fost cel mai mare constructor auto din lume cu 10.83 milioane de unități, în creștere cu 2.2% comparativ cu anul 2017. Grupul Volkswagen este avantajat de cele 12 branduri pe care le deține, dar și de faptul că vânzările includ datele celor două branduri de camioane, MAN și Scania. Totuși, acestea din urmă au comercializat împreună 143.000 de unități, iar diferența față de rivali a fost de 310.000, astfel că germanii ar fi fost pe primul loc și fără vânzările de camioane.

Poziția a două în clasament a revenit celor de la Toyota, care înglobează și vânzările brandurilor Lexus, Daihatsu și Scion. În total, japonezii au raportat vânzări de 10.52 milioane de unități, în creștere cu 2.2%.

Între timp, Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi, care include și vânzările obținute de Dacia, Lada, Infiniti, Datsun și Renault Samsung, a totalizat 10.36 milioane de unități, însă creșterea a fost ceva mai mică decât a rivalilor, de 1.3%.

General Motors, în urmă cu câțiva ani liderul vânzărilor, a ocupat anul trecut doar locul 4 cu 8.7 milioane de unități, după o scădere de 2%. Între timp, Grupul Hyndai-Kia este pe poziția cincea, în timp ce Ford este pe șase după ce a înregistrat cea mai mare scădere din top 10: -8.9%. Honda este pe poziția a șaptea în fața Alianței Fiat-Chrysler și a Grupului PSA Peugeot-Citroen, care integrează acum și Opel, în timp ce top 10 este încheiat de Suzuki cu puțin peste 3.2 milioane de unități.

Loc Constructor Unități
2018
Unități
2017
Creștere Cotă de
piață
1 Grupul Volkswagen 10.830.625 10.598.480 2.2% 11.4%
2 Toyota 10.520.655 10.292.302 2.2% 11.1%
3 Alianta Renault-Nissan 10.360.992 10.232.365 1.3% 10.9%
4 General Motors 8.786.987 8.962.203 -2.0% 9.2%
5 Grupul Hyundai-Kia 7.507.945 7.275.703 3.2% 7.9%
6 Ford 5.734.306 6.294.884 -8.9% 6%
7 Honda 5.265.125 5.299.397 -0.6% 5.5%
8 Fiat-Chrysler 4.840.664 4.839.575 0% 5.1%
9 Grupul PSA 4.125.683 4.248.250 -2.9% 4.3%
10 Suzuki 3.213.224 3.174.143 1.2% 3.4%

Via Focus2Move

  • ACE - Craiova, vineri, 18.01.2019 12:18

    74,8 % din total reprezinta primii 10 producatori mondiali - conform topului... In top 10 n-au intrat insa: MERCEDES-BENZ, BMW, MAZDA, JAGUAR-LAND ROVER, TESLA, VOLVO, SUBARU s.a.

  • asm, vineri, 18.01.2019 12:55

    Ar fi interesant și un top al mărcilor, nu doar al alianțelor. Aici cred că Toyota stă mai bine ca VW.

  • Hunter, vineri, 18.01.2019 13:12

    In 2015, cam cu 2-3 saptamani inainte ca VW sa isi proclame locul 1 in lume, devansand Toyota, a iesit la iveala manarelile facute de ei si si-au taiat craca de sub picioare. Scandal, amenzi, arestari etc etc. Anul 2016 a fost cum a fost dupa scandal, insa 2017 si 2018 ca si vanzari au dus grupul VW pe primul loc. Visul si dorintele (absurde) ale fostului sef Piech de a devansa Toyota si a ajunge la cifra de 10 milioane de masini vandute pe an pana in 2018 se pare ca s-au materializat. S-au materializat in 2015, 2017 si 2018. Practic targeul impus de mult a fost atins si chiar depasit. Cifrele si datele pot fi privite ca un aspect interesant, tocmai din perspectiva rahaturilor pe care VW le-a facut.

  • cineva, vineri, 18.01.2019 15:32

    Imaginea conteaza cel mai mult. Perceptia publicului larg despre marca VW si despre grupul VAG (si, mai larg, despre industria auto germana si despre Germania ca tara) este atat de consolidata in acest moment, incat masinile lor s-ar vinde cu 25% mai scump decat produse similare si daca s-ar afla ca au facut experiente pe oameni (ceea ce nu e departe de realitate...) Pur si simplu, orice greseala care nu ar fi iertata niciodata unei alte companii auto, este ignorata de publicul larg. In plus, nu putini le gasesc si scuze si sunt dispusi sa invoce o conspiratie mondiala menita sa puna sub semnul indoielii corectitudinea, rigoarea, calitatea si caracterul superior asociat cu germanii si produsele germane. Asadar: VW o sa fie pe termen nedefinit numarul 1 mondial, indiferent de ce se va intampla in viitor. Peste 10 ani, probabil ca vor avea 25% - 30% din piata auto mondiala.

  • pipo, vineri, 18.01.2019 15:51

    Upss..they did it again ! Nu e nici-o surpriza la VW la cati bani arunca in toate partile prin marketing. Mie incredibil imi pare ce pot face coreenii care sunt absolut de admirat unde au ajuns deja.

  • inexorabil, vineri, 18.01.2019 19:44

    Nu știu câți s-au gândit la următorul exercițiu de imaginație, dar toată lumea ar putea ȋncerca: crede careva că aceleași valori fabuloase se vor ȋnregistra și atunci când vânzările se vor axa pe “full electrice” ? Și că prețurile vor fi adaptate “pentru tot poporul” ? Oricum, nu anticipez prea mulți ani de dominație a “electricelor” CONDUSE de persoane, fiindcă “autonomele” de uz public-comun vor fi impuse cu forța (desigur, "legal"), ȋn numele sacrosanct al “prevenirii accidentelor, care pot fi produse numai de autovehiculele particulare”. Atunci cine ce vânzări să mai raporteze?

  • Marcel Abate, sâmbătă, 19.01.2019 10:50

    Iar ticalosii astia manipulatori, au ajuns pe podium. Probabil este o miscare meschina, actionata sub comanda noului "premiant" VAG. Cine mai are incredere in "promisiunile" lor ? Oricum, diferenta este de vreo 300 mii unitati fata de Toyota, in ciuda in care VAG are 1001 divizii, pe cand Toyota doar una singura ..... Penibil again ...

  • inexorabil, duminică, 20.01.2019 00:32

    Pariu pe toată averea “iluminaților” că ultimul utilizator este Mafia toată ziua? Ah, ce-mi doresc să prindem acele vremuri ȋn care toți producătorii vor scoate pe piață “same shit” de cutii electro-autonome; asupra cui va mai arunca dragul nostru VAG-ofob cu epitete infame? Sau să ne așteptăm și la…Batterygate? PS. Ce expresie credeți că ȋmi indică la codul care trebuie tastat pentru a-mi apărea această postare? “AADA”. Să fie oare răspunsul…sorții la ultima mea ȋntrebare?