Toyota a înregistrat denumirea GR Corolla: niponii ar putea lansa un hot-hatch compact cu motor de 1.6 litri cu trei cilindri
Toyota a înregistrat în Australia denumirea GR Corolla, semn că zvonurile apărute în luna februarie cu privire la un viitor hot-hatch compact ar putea deveni realitate.
La începutul lunii trecute au apărut o serie de zvonuri care spuneau că Toyota pregătește o versiune de performanță bazată pe actuala generație Corolla. Recent, oficialii producătorului nipon au înregistrat în Australia denumirea GR Corolla, semn că informațiile apărute în luna februarie ar putea deveni realitate.
Zvonurile inițiale spuneau că viitorul GR Corolla ar urma să fie introdus în 2023, iar sub capota hot-hatch-ului de clasă compactă se va afla motorul de 1.6 litri cu trei cilindri lansat la începutul anului pe noul GR Yaris (model gândit pentru a sta la baza viitoarei mașini de raliuri Yaris WRC).
În cazul modelului de clasă mică, propulsorul cu trei cilindri dezvoltă 261 de cai putere și 360 Nm. Aceleași voci apropiate companiei au afirmat că pentru viitorul GR Yaris, motorul ar urma să fie "domolit" și să ofere circa 250 de cai putere.
Totodată, viitorul hot-hatch de clasă compactă va avea un statut de "all-rounder", performanțele pe circuit urmând să nu fie duse la extrem.
În prezent, actuala generație Corolla poate fi comandată într-o varianta de echipare GR Sport (foto) care propune elemente speciale pentru interior și exterior.
În plus, planurile niponilor nu se opresc aici. Există informații care sugerează și un viitor SUV de performanță dezvoltat pornind de la C-HR.
Via | Motor1
Bravo lor, in afara de honda care mai scoate civic type-R , japonezii nu prea mai scot hot hatch-uri. Frumusetea este in diversitate.