Toyota aduce la Geneva Auris break, noul RAV4 şi conceptul i-Road
Toyota a anunţat lista de modele pe care le va expune la Salonul Auto de la Geneva. Printre acestea se numără şi conceptul i-Road, Auris Touring Sports şi RAV4.
Toyota va prezenta două premiere mondiale la Salonul Auto de la Geneva, alături de o premieră europeană. Astfel, ediţia 2013 a Salonului Auto de la Geneva va marca debutul european al lui RAV şi debutul mondial al lui Auris Touring Sport în versiunea de serie. Pe lângă cele modele de producţie, Toyota va expune şi conceptul numit i-Road, alături de
Conceptul Toyota i-Road este un vehicul cu zero emisii de noxe care studiază sistemul de aşezare în tandem pentru o citadină. Cei de la Toyota spun că acest concept este o soluţie de mobilitate personală compactă, destinată să ofere transport urban eficient, rapid şi distractiv pentru două persoane. Posibilităţile de producţie ale acestui concept în viitorul apropiat sunt limitate.
Auris Touring Sports este versiunea break a noii generaţii de compacte de la Toyota. Modelul a fost prezentat anul trecut la Salonul Auto de la Paris într-o versiune de preserie, iar eponatul de la Geneva va fi un model de serie. Debutul pe piaţa din Europa are loc în această vară. Noul RAV4 a sosit deja în România, lansarea pe piaţa internă urmând să aibă loc în luna martie.
Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013
Automarket va fi prezent în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă va prezenta live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.
Via Toyota
pacat