Toyota ar fi discutat cu Nissan despre o potențială fuzionare, după negocierile eșuate cu Honda

Publicat marţi, 20.05.2025 16:46 de Tiberiu Safta

Potrivit unei publicații japoneze, mai mulți oficiali Toyota ar fi purtat discuții cu rivalii de la Nissan pentru o potențială fuzionare în urma negocierilor eșuate dintre Nissan și Honda. Cele din urmă brand-uri japoneze au renunțat la un asemenea acord în februarie.

Negocierile dintre Nissan și Honda privind o fuzionare între cele două mărci au început spre sfârșitul lui 2024. În decembrie, cele două companii au semnat un memorandum de înțelegere prin care au căzut de acord să discute o fuzionare. Trei luni mai târziu, însă, Honda și Nissan au pus capăt acestor negocieri

, din cauză că cele două mărci nu au putut să ajungă la un acord pe această temă.

Acum, la alte 3 luni de la eșecul acelor negocieri, a apărut informația că Toyota ar fi purtat discuții în secret cu Nissan privind o potențială fuzionare. Aceste discuții, potrivit unei publicații japoneze, ar fi avut loc la scurt timp după eșecul negocierilor dintre Nissan cu Honda.

Această informație este una surprinzătoare, deoarece Akio Toyoda, președintele Toyota, a anunțat încă din ianuarie că Nissan și Toyota nu aveau în plan discuții pentru o potențială fuzionare între cele două mărci. Șeful Toyota era de părere că o astfel de fuzionare nu ar fi fost posibilă din cauză că ar fi încălcat legile concurenței.

Până acum, nici Toyota și nici Nissan nu au dat un comunicat oficial cu privire la acest subiect. Toyota deține mai multe acțiuni în câteva dintre mărcile japoneze rivale. De exemplu, Toyota deține 20% din acțiunile celor de la Subaru, 5.1% din acțiunile Mazda, 5.9% din acțiunile Isuzu și alte 4.9% din acțiunile celor de la Suzuki.

După eșecul negocierilor din februarie, șeful Nissan de atunci, Makoto Uchida, a demisionat din funcție. În locul său a venit Ivan Espinosa, care a precizat că este deschis la viitoare colaborări cu alți producători. Recent, Espinosa a anunțat noi măsuri drastice de scădere a costurilor, care includ eliminarea a 19.000 de locuri de muncă și închiderea a nu mai puțini de 7 fabrici la nivel mondial.

via Motor1

  • alex_cu_a_mic, miercuri, 21.05.2025 03:35

    Cum ar putea fi vorba de fuziune intre cel mai mare grup auto din lume si unul dintre cele mai in groapa grupuri din lume? Poate preluare dar nu fuziune.

  • Nsrei, miercuri, 21.05.2025 06:12

    Pai chiar cum de au nevoie de așa ceva când au făcut deja parteneriate cu chinezii. GAC și BYD sunt doar doo exemple. Mai bine vedeți ce fel de toyote cumpărați, sa nu aibă mațe chinezesti. Bineînțeles la preturi avantajoase 3x, să susțineți și salariile de milioane ale famigliei toyoda

  • dan_grc, miercuri, 21.05.2025 10:48

    Categoric ar fi o preluare, Nissan s-ar dizolva în măruntaiele colosului Toyota foarte rapid .

  • @Nsrei invidiosul, miercuri, 21.05.2025 10:53

    nu e problema ta ce masini (toyota sau orice altceva) isi cumpara lumea. nu ti-a cerut nimeni parerea despre ce inseamna un pret avantajos, de parca ai si avea vreun gram de habar in domeniul asta. insisti foarte mult pe acest subiect al preturilor si asta tradeaza de la o posta ca te macina rau invidia. ai impresia ca daca ai dat tu 13k pe coaja ta sh, doar ala e un pret bun si daca altii doresc sa dea mai mult pentru ca si doresc o masina mai buna, gata automat trebuie sa fie teapa, pret prost, de 3x cat nu face si ca se imbogatesc producatorii cu japca pe spinarea bietilor cumparatori de care ai tu atata grija. decat sa arunci cu noroi, sportul tau preferat, mai bine ti-ai vedea de coaja ta de ford, ca are deja "bunul" renume de a fi ultima penibilitate la capitolele incredere, calitate si fiabilitate, mai slaba pana si decat jucariile chinezesti din pepco. s-a tot relatat pe aici cum s-au bucurat oamenii ca a fost avantajoasa la cumparare. apoi cand a inceput sarabanda stricaciunilor a inceput si calvarul decartarii la service pe reparatii fara sfarsit, de au luat-o oamenii razna de disperare. deci grija mare cu ford si pregateste-ti portofelul, ca urmezi. lasa-i in pace pe cei care si-au luat toyota ca stiu ei mai bine decat tine de ce au ales asa.

  • rotila, miercuri, 21.05.2025 11:38

    ce va place lansati si sa comentati zvonuri: potrivit unei publicatii,..ar fi discutat,... despre o posibila...

  • f13n, miercuri, 21.05.2025 12:00

    Fuzionează sigur