Toyota Corolla a primit o nouă generaţie - primele imagini şi informaţii

Publicat vineri, 07.06.2013 11:28 de Sebastian Toma

Toyota a prezentat imaginile oficiale ale noii generaţii Corolla. Modelul a ajuns la cea de-a 11-a generaţie şi are peste 39 de milioane de unităţi vândute în 47 de ani.

Toyota Corolla, un model cu o istorie de 47 de ani, a primit o nouă generaţie. În 1997, Corolla a devenit cel mai bine vândut model din lume, păstrând acest titlul de-a lungul anilor. La finalul anului 2012, cei de la Toyota spuneau că au vândut 39 de milioane de unităţi Corolla, un rezultat incredibil, chiar dacă vorbim despre

zece generaţii şi aproape cinci decenii de existenţă. Generaţia 2014 a lui Corolla a debutat deja pe piaţa din Statele Unite ale Americii, iar versiunea europeană a fost prezentată astăzi de oficialii mărcii nipone. La fel cum a fost cazul generaţiei precedente a lui Corolla, cele două versiuni ale compactei nipone poartă o serie de idei comune la nivel stilistic, dar prezintă diferenţe majore la capitolul echipamente, design interior şi motorizări.

Odată cu noua generaţie, Corolla este mai aproape de Auris din punct de vedere estetic, dar cele două modele sunt diferenţiate uşor încă de la nivelul părţii frontale. În timp ce grila radiatorului lui Auris are un singur set de benzi, Corolla plusează cu un set de trei benzi paralele, plasate pe ambele părţi ale siglei care marchează centrul grilei radiatorului. Cele trei benzi au un design care continuă înspre blocurile optice, alungite la rândul lor înspre grila faţă. Bara de protecţie faţă şi proiectoarele sunt şi ele diferite faţă de cel ale lui Auris, dar design-ul este păstrat în linii mari.

Interiorul celei de-a 11-a generaţii a lui Corolla prezintă aceeaşi planşă de bord ca în cazul noului Auris, semn că japonezii au decis că nu are sens să diferenţieze interioarele celor două modele compacte din portofoliul lor. În ceea ce priveşte posteriorul noului model, Corolla are un aspect diferit, similar cu cel al berlinelor Toyota vândute în SUA şi cu cel al noului Avensis. Propulsoarele oferite în gama Auris vor fi preluate de Corolla în mare parte, după cum va fi cazul şi elementelor din capitolul "tehnologie". Gama Auris include propulsoare care dezvoltă între 90 şi 132 CP, alături de o versiune hibridă, al cărei debut în gama Corolla nu este confirmat încă. În orice caz, japonezii se pot mândri cu o evoluţie plăcută la nivel estetic pentru Corolla, noua generaţie având un aspect mai modern decât al predecesoarei sale.

Via Toyota

  • kkk, vineri, 07.06.2013 11:41

    E o masina corecta,dar nu iese din ''multime'' cu nimic.

  • I.V. Stalin, vineri, 07.06.2013 11:55

    Hidoșenie noua de la Toyota. Groaznic.

  • dan_grc, vineri, 07.06.2013 11:59

    " Entuziasmati-va " ...depinde cum o privesti, fata de fosta generatie chiar pare entuziasmanta, fata de concurenta categoric nu, cel putin interiorul pare de neinteles pt un model nou in 2013, atat ca design cat si ca materiale, stiu ca de abia a fost lansata, dar sunt preluate de la Auris si sunt mediocre, dar este fiabila si se va vinde in 17 milioane de unitati, curios totusi daca te plimbi prin Europa nu vezi foarte multe Corolla vechi de peste 10-12 ani, sunt mai multe modele de la marcile nefiabile de varsta asta, e mare pacat ca sunt schimbate asa repede.

  • dodel, vineri, 07.06.2013 12:10

    Am vazut si versiunea pentru piata SUA si pot spune ca arata mai bine decat cea europeana.

  • florin, vineri, 07.06.2013 12:40

    hidosenie,nehidosenie,sunt sigur ca va bate recordul la vanzari,ca si precedenta Corolla.

  • gogu, vineri, 07.06.2013 13:00

    spatele e rezonabil, fata e de baba care a mancat ceva stricat :)

  • razvanis, vineri, 07.06.2013 13:26

    Clima single-zone, low cost, ceasul ala electronic e desprins din Espero '96, manerele portierelor cu acel comutator pentru inchidere centralizata, arata la fel scoase din astra '92.Interior jenant si o sa ceara o gramada de bani pe troaca asta pentru ca e fiabila, dar stai ca nici acolo nu mai e ce era , ultimul JD power este dezastruos pentru Toyota.

  • Andy, vineri, 07.06.2013 13:37

    Zicea bine cineva acum vreo doua saptamani intr-un comentariu la Space Star ca japonezii au devenit ceea ce erau coreeni in trecut si invers. Pacat.

  • gelu, vineri, 07.06.2013 14:03

    @razvanis...tu esti baba care a mancat ceva stricat din povestea lui gogu? - aer conditionat...in poze e bi-zona si automat. Ar putea fi cel mult la prima versiune de echipare single-zone. - "comutatorul" ar putea fi broasca de la cheie - despre interiorul "jenant" si ceasul "antic" nu comentez....nu ma pot eu...in gusturile tale pare-se ca si toyota merge pe principiul "să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica..." cu toate ca designul se inscrie in noua abordare. Bordul ala e cam neergonomic (cel putin la auris ma cam intind dupa butoane) feelingul, in schimb, este ok. O usoara senzatie de mobilier (?!). Ca si VW japonezii nu vor sa (isi) iasa din tiparele obisnuite. Dar motoarele astea imense tot n-am sa le pricep... Despre fiabilitate...no comment. Sunt sigur ca fiecare (inclusiv razvanis) isi cumpara masina (NOUA) dupa ce se documenteaza, citesc si analizeaza toate clasamentele, fisele de produs ori brosurile si documetele secrete ale concurentilor. Din partea mea, per total, o nota de 8 pentru Corolla. Bun da' nu stralucit.

  • gelu, vineri, 07.06.2013 14:10

    o versiune hibrid ar fi simpla alternativa...ai vazut tu, mafia, vanzari masive la auris hibrid ori yaris hibrid? NU! Cand dai cu 50% din pretul modelului original pe un hibrid cum dracu' de poti scoate prostiile astea din capu' ala al tau? Daca tot esti fan ai bunul simt sa lasi impresia ca ai depasit stadiul de euglena verde.

  • tzenu_bmw, vineri, 07.06.2013 15:16

    o masina buna per total insa la cateva capitole e cam in spate........ sincer nu ma prea atrage design-ul exterior.....cel putin din lateral masina nu are nici un fel de identitate.....apai cu materialele de la bord care nu siguranta nu se apropie de calitatea Vw.......si in plus orice Toyota va ramane o masina plictisitoare......in afara de '86-le'

  • gregg, vineri, 07.06.2013 18:40

    a ... tot motoarele alea de 1.3,1.6 si 1.8? boooringggg!

  • Pinguinul_nuclear, vineri, 07.06.2013 20:06

    @dan_grc, Esti curios ca nu vezi Toyota Corolla prin EU, pai tu esti orb de asta nu vezi,esti din dinastia a 14-a , rupt in 14. E plina lumea de Toyote. Daca te mai documtezi si tu din '' documentare '' la TV vei vedea numai Toyote , LA ORICE EMISIUNE DESPRE NATURA. Dar tu nu esti un fan, ci un fanatic beat . PT Corolla reprezinta varful de lancie in acest segment.

  • Pinguinul_nuclear, vineri, 07.06.2013 20:07

    *mine

  • TC1900, vineri, 07.06.2013 21:49

    can ies la pensie, voi lua in considerare o astfel de masina,

  • AndreiRN, vineri, 07.06.2013 22:04

    O masina de o fiabilitate fantastica si la un pret care reflecta dorinta publicului. O masina de familist PERFECTA. O masina pt tinerele femei perfecta. O masina pt pensionari perfecta. Azi am vazut una inchiriata de un albastru deschis deosebit de frumos. O masina care emana filozofia Toyota foarte mult. Calitate si simplitate.

  • Lache, vineri, 07.06.2013 22:14

    Uitati-va la ultima fotografie.Va place cum arata portiera? Strabunicului meu ii place la nebunie cum arata usa aia pe interior.Dar in rest ce se poate observa? Emana numai fiabilitate.E atata fiabilitate in jurul ei.Mai multa fiabilitate decat tot hidrogenul din aer. Banzai!

  • mntsn, vineri, 07.06.2013 22:58

    Desi e Toyota, nu Geely, Brilliance sau Great Wall, primul epitet care-mi vine in minte e "chinezarie", cel putin ca aspect. Pacat. La partea tehnica, chiar daca nu s-a optat pentru solutiile prezentului, n-am absolut nicio problema. Cu cateva exceptii, japonezii (toti) parca fac in ciuda eforturilor mele de a le intelege designul si de a-l aprecia. Nu pot, pur si simplu...

  • mip, sâmbătă, 08.06.2013 00:58

    mno, c-am trait s-o vad si p'asta ! dragilor, ia uitati-va asa de curiozitate la legatura de mai jos, adica kia optima ... priviti modelul din spate si apoi holbati-va la "noua" corolla !!! "copy-paste" indubitabil ... atit ca au redus dimensiunile ... cine site, poate japii-l platesc pe schreier sa le deseneze si lor ligheanele ! http://www.kia.ca/pages/showroom/gallery.aspx?model=optima&show=ext apoi chiar ca-s de plins !!! dar ... cine-o place o ia ... cine nu ... se duce la altii ... ca cei ce-o cumpara, sigur nu se uita la aspect int/ext ci au ei alte criterii ... drumuri bune s-aveti !

  • LUCCI, sâmbătă, 08.06.2013 02:16

    Daca era titlul ,,Acesta este noul Hyundai I50 cu bord de Kia,, nu va acuza nimeni ca este fals! Au ajunc japonezii sa-i copieze pe coreeni!Grav,grav!

  • inexorabil, sâmbătă, 08.06.2013 03:07

    Numai eu mai lipseam din peisaj :D @mip, hm, stii ca ai dreptate? Bine, am putea remarca o oarecare diferenta intre forma blocurilor optice ale lui Optima si Corolla. Nu ma mira ca doar @AndreiRN a superlativizat Corolla, cum, de fapt, procedeaza regulat in privinta Toyotei. Sincer, design-ul exterior a evoluat surprinzator de mult in curtea Toyotei, dar bordul......la naiba, si eu as putea proiecta unul mai atractiv folosind doar degetele de la picioare. As putea enumera marci si modele din anii '80 care sa-ti "ia fata" mai abitir decat aceasta "noua" Corolla......Nu-mi imaginez eventualitatea ca departamentul "artistic" din cadrul mastodontului japonez sa nu fi receptat pana acum referintele critice ale milioanelor de fani/clienti si sa nu fi purces la reconditionarea conceptiilor strict privitoare la forma si impresia bordului doar fiindca ar pune pret pe conservatorism anost (sau pe conservarea anostitatii?). Adica, in termeni de specialitate, design-ul trebuie evaluat (si apreciat) ca un concept integral si integrat, nu?! Mi-amintesc de defunctele Oldsmobile si Saab, care incercau sa ofere "totul la pachet" : tehnologie, aerodinamism, performanta, sportivitate, estetica, siguranta si - bomboana de pe tort - fiabilitate......Ca n-au reusit intotdeauna, n-a fost vina lor, disparand din prim-plan din cauza unor obtuzati rauvoitori plasati in cea mai bantuita cladire din lume. Acum am devenit obsedat de siguranta, fiind determinat la o asemenea conversie psihologica atat din cauza inmultirii evenimentelor rutiere fatale, cat si datorita impactului emotional (greu de evitat) nascut odata cu revelatia bruta a testelor IIHS. Sub acest aspect deosebit de important, Toyota mai are de invatat (@Mafia --- aka @Pinguinul_nuclear --- sa stii ca nu-i o rusine sa-ti recunosti "fail"-ul intr-un domeniu anume......conteaza doar s-o faci si sa vezi ce ai putea remedia, nu?), iar primul "profesor" la care ar putea apela cu incredere concernul nr.1 la vanzari globale ar putea fi identificat sub pielea unei cvasi-subsidiare: Subaru! Pana si pictograma interioara a lui Subaru arata mai stilata :) Aia oricum nu sunt in toate mintile, mizand pe 4x4 inaintea "premierei" lui Audi si despicand aerul cu "boxer"-ul lor anti-vibratii. In final, desi sunt putin mahnit de duritatea evidenta exprimata la adresa Toyotei de cei trei prieteni ai mei de pe taram american (nu ca eu as fi mai ingaduitor cu Toyota), ma declar optimist (ciudat termen pentru felul meu de a fi) in sansele acestei MARI corporatii de a multumi exigentele cat mai multor iubitori de automobile, incluzandu-i si pe cei care practica din sange "departajarea calitativa pe criterii continentale" (cei mai multi dintre noi, hahahahahaha --- daca imi permite @AndreiRN folosirea fara consimtamantul lui a unei expresii specifice lui, devenita deja trademark pe AM).

  • MarchenM, sâmbătă, 08.06.2013 06:09

    @mntsn: Nu te mai chinui, stai linistit. Nu inseamna nimic altceva decat ca ti-ai atins limita capacitatii mentale. Nu e vina ta.

  • Samba, sâmbătă, 08.06.2013 14:46

    Incep ziua prin a citi din comentariile userilor postate asupra acestui articol, cu scopul de a ma amuza pe cinste. E clar ca multi dintre dansii nu au condus foarte multe masini pentru a fi capabili de o comparatie mai putin derizorie. Probabil unii nici nu au mers cu fata cat am mers eu cu spatele :D , dar hai sa nu fim rautaciosi unii cu altii. În ciuda încercărilor de abordare din partea mai multor producători de autoturisme '' de spetza Toyotei '', pot spune fara probleme ca Toyota este printre singurii producatori care beneficiază de echipamentele de calitate ultra-înaltă produse si testate la standarde riguroase. Si nu numai ! Dupa cum probabil stim cu totii, Toyota Motor Corporation acorda prioritate maxima calitatii autovehiculelor sale, astfel incat performantele autovehiculelor Toyota sunt monitorizate in centre specializate de monitorizare a performantelor printr-o varietate de surse, astfel este posibil ca uneori ei sa constate cazuri in care o anumita componenta sa nu corespunda integral standardelor lor stricte. De aici reiese o fiabilitate exemplara. In concluzie ma astept ca si aceasta Corolla sa dispuna de acelasi tratament extensiv de testare. Cat despre partea de design, si calitatea materialelor de la interior, nu pot sa comentez pana nu o voi vedea si nu o voi testa in realitate. Asa mi se pare cel mai corect !

  • 2-10, sâmbătă, 08.06.2013 15:39

    Exteriorul are influente Lexus GS (spatele) si Auris+Avensis (fata), nici vorba de Kia Optima, si mi se pare interesant. Unii il considera anost, dar ridica in slavi matriostele Audi-VW-Seat-Skoda. Interiorul eu il consider un regres fata de generatia precedenta din punct de vedere al design-ului si a ergonomiei. Calitatea perceputa a materialelor ramane de vazut. Sper sa vedem si o inprospatare in gama de motorizari. Ceva benzinare turbo ar ajuta mult la imaginea pe piata europeana, desi Toyota nu cred ca mizeaza pe asta. @Samba "corect" nu are grade de comparatie.

  • Toyo, duminică, 09.06.2013 00:23

    Se pare ca si totyota face schimbari estetice de dragul marketingului. Din fericire nu au umblat la motoare si astfel vor avea aceeasi fiabilitate garantata. Cu motoarele astea vechi de 20 de ani, testate si verificate nu ai cum sa dai gres precum altii care scot motoare de dragul de a lansa ceva nou pe piata. PS: 1. Corolla e cel mai bine vandut model auto din lume. 2. Toyota e cel mai voloros brand auto din lume. PUNCT. Puteti sa comentati cat vreti despre cat de nashpa arata si cat de plictisitoare sunt motoarele si sa va luati ce vreti. Realitatea e ca Toyota e ceva aparte. Prefer 90 CP "pur sange" de la Toyota decat 115 CP "obositi" de la altii.

  • ???, duminică, 09.06.2013 02:09

    kumite???? hai ca am ramas pa

  • yoyo, duminică, 09.06.2013 11:54

    toyo=mafia : aceleasi idei obosite fara un fundament in spate!

  • adrian_ionita, duminică, 09.06.2013 15:07

    Calitatea unui produs se resimte de la distanta. De aceea Corolla este renumita la vanzari mondiale. Cand EU vor fi capabili sa produca niste motoare cu adevarat folositoare in viitor ( adica hybrizii ), atunci vor fi la un nivel egal cu niponii. Pana atunci nu au decat sa continuie cu fumigenele de motoare turbo, care vor deveni '' muzeu '' in scurt timp si nu vor mai fi folositoare la nimic fiindca piata va cere hybrizi si electrice.

  • Lache, duminică, 09.06.2013 21:53

    Prostia nu-I confuza.Este o calitate,iar tu ai destule calitati.....Dragutule! Sa-mi trag una....Dar de fiabil,poti sa ne spui de fiabilitatea ta? Shogunule,in ultima saptamana nu prea ai mai fost pe aici.Ai fost mahmur dupa Ziua Copilului?

  • LauCalin, luni, 10.06.2013 03:09

    Eu am condus noul Auris si daca in mare s-a preluat feeling-ul si la Corolla... este clar un pas inainte fata de generatia precedenta. Insa depinde cum privesti lucrurile. Daca iti iei un 1.3 aspirat si nu te deranjeaza ca nu poti tine pasul cu un Focus Sedan Ecoboost sau o Jetta TSI, nu-i problema. Dar e posibil nici sa nu tii pasul in privinta numarului in care cele doua vor vedea service-urile de-a lungul "vietii". Auris 2 mi s-a parut clar un avans fata de Auris 1, insa in continuare materialele din interior sunt medii, bordul hai sa zicem ca te obisnuiesti cu el, insa ergonomia este iarasi un punct slab. Deci eu zic ca e inainte de toata o masina tipic Toyota, adica fiabila. Si cred in continuare ca cea mai buna afacere cu o Toyota o faci daca o iei la mana a doua. Imaginea de marca nu e la fel de buna ca a unei Jetta de ex, iar asta inseamna un pret mai mic. Plus ca este o masina foarte fiabila. Iar un pret mic, o fabilitate de top, plus dotari ok sunt trei argumente foarte serioase atunci cand alegi un sh, Practic un sh care a dovedit de multi ani ca nu iti face probleme este deja un foarte mare avantaj. Dar romanul "stie" el ca intretinerea unei Toyota este foarte scumpa si oricum nemtii fac cele mai bune masini. Dar e mai bine asa. Sansele sa-mi iau o Corolla cu cateva mii de euro mai ieftina, mai putin rulata si foarte fiabila sunt asadar mult mai mari. De-asta uneori e frumoasa Romania. :)

  • dan, luni, 10.06.2013 11:47

    Bancheta spate e geniala, parca-s 2 blaturi de lemn puse perpendiculat cu 1 deget de burete pe ici, pe colo. Pana si la autocare am intalnit banchete mai ergonomice. In rest, aceleasi motoare reciclate si obosite, ceasul de bord din anii '80, materialul de pe scaune dintre piele ce pare desprins dintr-o canapea de pe vremea lu' Nea Nicu, toate astea vor face deliciul oamenilor conservatori in prag de pensie. Inteleg, fiabilitate, robustete, dar chiar in halul asta trebuie adusa? Parere personala si subiectiva, nu-s neaparat prost daca n-am o parere ca a altora, cum nici altii, din prespectiva mea, nu-s prosti daca au o parere diferita de a mea.

  • Toyo, joi, 13.06.2013 19:29

    @yoyo: vrei fundament in spate ? Faptul ca Toyota e lider mondial la vanzari si ca e cel mai apreciat brand auto in lume reprezinta pentru tine un fundament destul de bun pentru ideile mele "obosite". Sau faptul ca la fiabilitate Toyota sta destul de bine comparativ cu alte marci europene ? Probabil ca tu nu stiai, dar Corolla e cel mai bine vandut model de autoturism din lume. Asta pentru ca sunt multi cu "idei oboosite" ca mine care mai vor si masini, nu chestii cu care sa te dai smecher. Bi-turbo, n-turbo, numai turbo aveti in cap. Cred ca de atatea turbine nu au loc si neuronii.