Toyota lansează ediția aniversară Corolla 50 Million Edition
Toyota a lansat o ediție aniversară pentru Corolla. Se numește 50 Million Edition și este destinată exclusiv pieței din Japonia.
În urmă cu peste jumătate de secol, Toyota a lansat cel mai faimos model al său: Corolla. Din 1966, anul lansării, până în prezent, au fost vândute la nivel global peste 50 de milioane de exemplare. Pentru a marca această realizare, constructorul japonez a lansat o ediție specială, numită Corolla 50 Million Edition.
Mașina va fi disponibilă numai pe piața din Japonia și va fi oferită în toate cele trei variante de caroserie: Sedan, Sport (hatchback) și Touring (break). Aceasta va avea dotări specifice precum jante de aliaj, de 17 inch, pe modelele sedan și break și de 16 inch pentru hatchback, fiind vopsite în negru mat. De asemenea, paleta de culori este diversă și cuprinde următoarele nuanțe: Negru Mica, Negru Mica Attitude, Gri Slate Metallic, Alb Platinum Pearl, Army Rock Metallic și Precious Metal.
La exterior, mașina va avea embleme "50 Million Edition" pe aripile față, iar elemente precum grilele inferioare și eleroanele spate sunt vopsite într-o culoare neagră cu finisaj lucios. Alături de paleta de culori menționată, acoperișul poate fi vopsit separat în negru pe modelele Sport și Touring, în combinație cu unele culori.
În habitaclu se regăsesc scaune îmbrăcate în piele sintetică ce pot avea cusături roșii, portocalii sau aurii. Mai mult de atât, scaunele sunt confecționate și din materialul Rezatec, care elimină electricitatea statică de pe hainele ocupanților. Asemenea exteriorului, sunt montate embleme "50 Million Edition", iar ca echipamente, mașina este dotată cu un sistem multimedia cu ecran de 9 inch, 6 difuzoare, sistem de purificare a aerului și sisteme de asistență pentru șofer.
Noua Toyota Corolla "50 Million Edition" are un sistem de propulsie hibrid, cu un motor de 1.8 litri, aspirat natural, cuplat la un motor electric. În total, ansamblul produce 121 de cai putere. Cutia de viteze este de tip CVT, iar tracțiunea față este standard. Tracțiunea integrală E-Four este opțională și poate fi bifată doar pe variantele sedan și break.
Ediția aniversară a lui Corolla va fi comercializată numai în Japonia. Prețul de pornire pentru varianta sedan este de 24.771 de dolari. Versiunea Sport/hatchback costă de la 24.814 de dolari în sus, iar cea Touring pornește de la 25.248 de dolari.
via Carscoops
Toyota.... vai de capul lor... Model Nissan Note e power încă este only for Japan. Şi ceva Indonesia unde au o fabrică. Incompetenţi. Alt model, Toyota electrică aia din China. Vânzări doar în China.