Toyota Mirai, primul model de serie alimentat cu hidrogen al mărcii, vine în Europa în 2015

Publicat luni, 17.11.2014 12:42 de Sebastian Toma

Toyota a prezentat versiunea de serie a modelului Mirai, un vehicul alimentat cu hidrogen care va debuta în 2015 pe piaţa din Europa. Autonomia sa este de 483 de kilometri.

Toyota Mirai este propunerea celui mai bine vândut producător japonez la nivel mondial în materie de vehicule alimentate cu hidrogen. Modelul a fost prezentat de Akio Toyoda, CEO-ul Toyota, şi este un automobil de serie al cărui debut a fost confirmat pentru anul viitor în Japonia, SUA şi Europa.

În timp ce japonezii îl vor putea cumpăra încă din primăvară, americanii şi europenii vor avea acces la Mirai începând cu vara viitoare, spun reprezentanţii Toyota. Modelul Mirai este versiunea de serie a conceptului FCV prezentat anul trecut la Salonul Auto de la Tokyo. După cum putem observa, aproape toate trăsăturile estetice ale lui Toyota FCV Concept au fost preluate de Mirai.

Toyota ne prezintă versiunea de serie a lui FCV, modelul său alimentat cu hidrogen pe care îl va lansa în 2015

Mirai înseamnă ”viitor” în japoneză, iar modelul care poartă acest nume are o autonomie maximă de 483 de kilometri. Alimentarea rezervorului cu hidrogen durează mai puţin de cinci minute, specifică reprezentanţii mărcii nipone. Cei de la Toyota spun că lansarea lui Mirai coincide cu momentul în care vor începe dezvoltarea unei reţele de staţii de alimentare cu hidrogen în Statele Unite ale Americii împreună cu un partener local, Air Liquide. În ceea ce priveşte piaţa din Europa, reprezentanţii Toyota nu au anunţat încă dezvoltarea unei reţele de staţii de alimentare cu hidrogen. Nu ar fi exclusă colaborarea cu rivalii de la Honda în vederea dezvoltării acestei reţele, în contextul în care Honda a prezentat conceptul unui vehicul alimentat cu hidrogen pe care îl vor lansa pe pieţele din Europa, Japonia şi SUA în 2016.

Aşa arată interiorul versiunii de serie a lui Toyota Mirai.

Toyota: "Primul nostru model de serie pe hidrogen nu va avea succesul lui Prius din cauza lipsei infrastructurii"

Toyota Mirai va costa şapte milioane de yeni în Japonia, ceea ce reprezintă echivalentul a 48.000 de euro. La fel ca orice alt vehicul alimentat cu hidrogen, Mirai emite vapori de apă pe ţeava de eşapament, în locul noxelor pe care le emit maşinile convenţionale alimentate cu combustibili fosili. Japonezii au lucrat 10 ani la testarea şi dezvoltarea versiunii de serie a lui Mirai, inginerii mărcii Toyota experimentând toate mediile posibile pentru maşina lor cu pile de combustibil. Acest model a fost optimizat pentru a obţine performanţe dinamice comparabile cu cele ale unui automobil cu propulsie convenţională şi să asigure un nivel de confort cel puţin la fel de bun. Tocmai de aceea, rigiditatea torsională a caroseriei este de 1.5 ori mai ridicată faţă de o berlină echivalentă din gama Toyota.

Iar acesta este portbagajul lui Toyota Mirai, care găzduieşte şi rezervorul de hidrogen. Volumul portbagajului este de 361 de litri.


Via Toyota

  • unu, luni, 17.11.2014 13:53

    Urate masini mai fac astia de la toyota...omg Pana acum ceva timp erau pur si simplu insipide/incolore/inodore etc Acum sunt si urate cu spume...

  • dan_grc, luni, 17.11.2014 14:00

    Tot respectul pt investiții în sisteme de propulsii alternative, dar de ce se străduiesc sa facă ceva atât de urât? E ca un tuning oribil.

  • vianu, luni, 17.11.2014 15:50

    si cica japonezii nu fac altceva decat sa fure si nu inventeaza, sunt retrograzi si lipsiti de viziune mdea...

  • lorinczi.thomas, luni, 17.11.2014 17:43

    sperietoare de puradei

  • tyd, luni, 17.11.2014 18:46

    masinile lor sunt oribile si interior si exterior, dar cine-si ia e interesat doar de fiabilitate....dar acum asta noua va fi intradevar falimentul hidrocarburilor si poluarii...oricat de oribil arata...viitoarea mea masina va fi cu hidrogen si ar trebui cumparata de toti oamenii(nu vorbim de cei cu ferrari si rolls)

  • simi, luni, 17.11.2014 20:49

    Ce engleza are asta...hahaha:)

  • @ vianu, marţi, 18.11.2014 00:31

    Mdea .... Cand statul japonez controleaza direct si indirect peste 50 % din actiunile Toyota Motor Corporation care in acest sens primeste direct si indirect bani kklau de la guvernul japonez pentru cercetare , normal ca Toyota isi permite sa piarda in prezent intre 50,000 si 100,000 EURO ( !!!! ) la fiecare masina vanduta ( http://www.worldcarfans.com/114111484297/toyota-could-lose-up-to-100000-for-each-mirai-sold ) .

  • vianu, marţi, 18.11.2014 09:03

    @no-name mdea...cred ca tu confuzi putin relatiile de tipul detinere de actiuni --- injectie de capital Nu-i nimic...nimeni nu-i invatat... http://www.toyota-industries.com/ir/stockinfo/stockholderinfo2.html interesanta opinia ta, drept sigura, atat timp cat nu stii exact nici cat pierde compania la fiecare masina vanduta. Te-ai gandit ca acest concern isi poate permite pierderi tinand cont de profiturile anuale pe care le inregistreaza?