Toyota prezintă noua sa platformă globală modulară, TNGA
Toyota a publicat două imagini ale noii sale arhitecturi globale, TNGA. Aceasta este următorul pas în strategia companiei nipone şi acomodează atât modele cu tracţiune faţă, cât şi modele cu tracţiune spate.
Toyota se pregăteşte de o revoluţie la nivelul gamei sale şi a prezentat primul pas pe care îl vor face în noua direcţie – o platformă modulară globală. Aceasta se numeşte TNGA şi are rolul de a reduce costurile de dezvoltare şi complexitatea ofertei actuale de modele în contextul integrării unor componente mai uşoare şi mai compacte.
Toyota: "Sistemele de asistenţă a şoferului sunt viitorul automobilului"
Cei de la Toyota afirmă că noua lor platformă tehnică are cel mai scăzut centru de greutate dintre toate de pe piaţă oferite de producătorii de volum. Rigiditatea noii platforme va fi mărită cu un procent situat între 30 şi 65%, în timp ce motorizările noi vor fi cu aproximativ 15% mai puternice şi cu 25% mai eficiente. De eficienţa sporită vor beneficia şi modelele hibride din gama Toyota, care vor fi cu până la 15% mai economice în compania acestei soluţii tehnice.
Noua platforma va ajunge să echipeze până la 50% din modelele din oferta constructorului nipon până în anul 2020, marcând o reducere semnificativă de la cele aproape 100 de platforme şi variaţii ale acestora folosite în prezent. La nivel de motorizări, luând în considerare toate reglementările de emisii folosite la nivel global pe toate pieţele pe care activează şi soluţiile de montare utilizate, cei de la Toyota estimează că au în jur de 800 de motoare diferite. Economiile de scară realizate în baza noilor platforme vor fi reinvestite în proporţie de 75% în dezvoltarea de noi elemente tehnologice şi de siguranţă activă, în ornamente şi materiale de calitate superioară la bord şi în introducerea de ecrane tactile pentru fiecare model din gamă.
Toyota testează propriul sistem de evitare a accidentelor cu pietonii
La fel ca la platforma modulară MQB a concernului Volkswagen, componentele comune ale platformei globale TNGA sunt ascunse aproape integral de privirile clienţilor. Vorbim despre structurile frontale şi posterioare de protecţie la accident, structura podelei şi a secţiunii posterioare a podelei, cadrele scaunelor, suspensia faţă şi spate, sistemul de propulsie, poziţia radiatorului de răcire, sistemul de climatizare şi sistemul de direcţie. Interiorul va avea cinci înălţimi diferite de montare a scaunelor, lucru care va permite folosirea acestora atât în modele de clasă mică, cât şi în monovolume. Componentele comune care vor fi vizibile sunt siglele, oglinzile laterale, ecranul tactil, volanul, maneta schimbătorului de viteze şi pedalele. Acestea erau oricum comune pentru mulţi producători de automobile în cazul anumitor game, deci nu va fi un şoc pentru consumatori.
Via Autocar | Toyota
Ce-mi place cum suna, aviz frustratilor : "Cei de la Toyota afirmă că noua lor platformă tehnică are cel mai scăzut centru de greutate dintre toate de pe piaţă oferite de producătorii de volum". Asadar ca deobicei Toyota e tot Toyota, oricat s-ar chinui meltenii sa conteste treaba asta.