Toyota și Subaru vor prezenta un nou model în 5 aprilie

Publicat joi, 25.03.2021 15:05 de Paul Cosma

Toyota și Subaru au publicat un teaser care anunță lansarea unui nou model, în contextul colaborării celor două companii. Prezentarea va avea loc în 5 aprilie.

Toyota și Subaru au anunțat în 2019 că vor dezvolta împreună un viitor SUV electric compact. Modelul va fi vândut sub ambele mărci, urmând să utilizeze tehnologia all-drive de la Subaru și “electrificarea” Toyota, astfel încât cei doi producători să-și împartă costurile cu dezvoltarea. 

Acum, cele două companii au publicat o imagine teaser care anunță lansarea în 5 aprilie a unui model pe care l-au dezvoltat împreună. Cel mai probabil, viitorul model va fi SUV-ul electric a cărui dezvoltare a început în urmă cu doi ani.

 

Toyota și Subaru au transmis că vor dezvolta împreună și o platformă pentru modele electrice pe baterii (BEV), care va putea găzdui diferite modele din segmentele C și D, conform informațiilor oficiale. 

Anunțul celor doi constructori vine și după ce Subaru a transmis, în decembrie 2020, că va lansa un SUV electric pentru piața europeană în prima parte lui 2021. Constructorul spunea anul trecut că noul model va avea dimensiuni similare cu Subaru Forester și va fi construit pe o platformă Toyota. 

Via Toyota, Subaru

  • zarnesteanu, joi, 25.03.2021 18:47

    Tochitura si Supica. Nesarate, fara carne. Pofta buna pensionari.

  • @zarnesteanu, joi, 25.03.2021 19:12

    Mai bine Mercedesurile vai mama lor in topurile de fiabitate. Noroc ca s-au indurat francezii de la Renault si le-au mai dat niscaiva motoare sa nu se faca complet de ras,cate un 1.5 de la amaratul de Logan,un 1.6,pana si ala de 2.0 de pe Megan cica modificat de Mercedes sau astea mai noi de 1.3 facute cica "impreuna".Ma rog,au mai luat ei si de la italienii de la VMotori p'ala de 2.8 diesel sau cate un bloc de 2.2 tot de la ei,tot asa,sa se condime teze.Pofta buna la credite pt nevoi personale,adica reparatii.

  • Fanel_, joi, 25.03.2021 19:38

    tochitura e prin excelenta un fel de mancare DE carne. Si merge bine cu mamaliguta fierbinte si un vin usor, baubil. doar ca idee

  • zarnesteanu, joi, 25.03.2021 20:32

    Pai cam asta e toiota. O tochitura fara carne. Chiar ma mir ca a sesizat cineva :):) Daca lumea ar avea si simtul umorului ar fi si mai bine.

  • Fanel_, joi, 25.03.2021 20:35

    Normal ca ti-am inteles umorul tip urzica. E neschimbat. Doar ca mi-am adus aminte ca mai am un borcan de 800 de tochitura. Dar de aia, pe bune.