Toyota Yaris GRMN: hot hatch-ul nipon are 212 cai putere și face 0-100 km/h în 6.3 secunde

Publicat marţi, 12.09.2017 18:25 de Cornel Șocariciu

Toyota a ținut sub cheie o serie de informații prețioase cu privire la noul Yaris GRMN. Hot hatch-ul constructorului japonez dezvoltă 212 cai putere, accelerează de la 0 la 100 km/h în 6.3 secunde și are un preț de 29.900 de euro.

Pe Toyota Yaris GRMN l-am cunoscut încă din luna martie, dar oficialii constructorului nipon au ținut sub cheie o serie de detalii importante. Noul hot hatch va fi produs în cadrul uzinei din Franța de la Valenciennes, iar sub capotă se află un motor de 1.8 litri supraalimentat cu compresor mecanic care produce 212 cai putere și 250 Nm.

Resursele sunt puse în valoare cu ajutorul unei transmisii manuale cu șase trepte. În aceste condiții, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 6.3 secunde, iar viteza maximă a fost limitată electronic la 230 km/h. Și dacă aceste valori încă nu v-au impresionat, vă mai spunem că Yaris GRMN cântărește 1.135 de kilograme. Japonezi spun că noul lor hot hatch se descurcă cel mai bine atunci când discutăm despre raportul putere/masă. Fiecare cal putere disponibil are de "îndurat" 5.35 kilograme.

Spre deosebire de versiunea "civilă", Yaris GRMN stă mai aproape de sol cu 24 de milimetri, folosește amortizoare dezvoltate cu cei de la Sachs și are o bară stabilizatoare față cu un diametru de 26 de milimetri. Sistemul de frânare folosește discuri cu un diametru de 275 de mm pe față, respectiv 278 mm pe spate.

Jantele folosite de Yaris GRMN sunt semnate BBS, au un diametru de 17 inch și sunt încălțate cu pneuri Bridgestone Potenza RE050.

După cum deja știți, Toyota Yaris GRMN va ajunge în Europa în doar 400 de exemplare. Prețul anunțat de japonezi este de 29.900 de euro.

  • someone, marţi, 12.09.2017 21:01

    asa deci, compresor si 1.8 ...dar nu e vechiul motor de pe ultima corolla hatchback dar totusi, 30.000 euro???? nu are nici o sansa in fata fiestei care ofera aceeasi putere undeva ( estimativ ) la putin peste 20.000 si cand ma gandesc ca in urma cu aprox. 10-12 ani evo 8-9 costa 29.990 fara tva

  • mishazaitev, miercuri, 13.09.2017 09:24

    Eu nu stiu ce fac astia de la Toyota dar, n-au nicio treaba cu transmiterea puterii la roti .... Adica motor de 1.8 l de 212 cp pus pe o caroserie de 1230 de kg... si face suta in 6.3 secunde? Pai, ca sa nu se supere Madalescu si sa zica ca-s japonezofob, haideti sa dam exemplul batranului Forester 2,5 XT (SG), o masina considerabil mai grea si cu o aerodinamica net inferioara, avand doar 18 cp in plus, are performante aproape similare ...

  • someone, miercuri, 13.09.2017 10:42

    @ misha ... nu ca tin cu x sau y , dar compari tractiune fata cu unul din cele mai performante sisteme awd din lume...si aici e raspunsul tau . poate daca yarisul asta avea 100 kg in plus pe puntea fata sa creeze aderenta la accelerare, rezultatul putea fi mai bun....sau mult mai rau

  • someone, miercuri, 13.09.2017 10:42

    @ misha ... nu ca tin cu x sau y , dar compari tractiune fata cu unul din cele mai performante sisteme awd din lume...si aici e raspunsul tau . poate daca yarisul asta avea 100 kg in plus pe puntea fata sa creeze aderenta la accelerare, rezultatul putea fi mai bun....sau mult mai rau

  • Andy, miercuri, 13.09.2017 12:01

    @someone Citeste atent articolul: 400 de exemplare in Europa. Iti garantez ca se vor vinde toate instant chiar si la pretul de 30.000 de euro. Nu se vrea un concurent ca volum pentru Fiesta, se vrea exclusivism si e mana cereasca pentru fanii japonezelor sport (care ca modele nu prea sunt prin Europa). Puteau sa ceara si 40.000 si le vindeau.