Trei exemplare Dacia 1300 de Miliţie vin la Braşov la Întâlnirea Naţională Dacia Clasic
Braşov, Piaţa Sfatului, 9 mai 2015: fanii modelelor istorice de la Dacia vor putea admira 60 de exemplare în cadrul întâlnirii naţionale Dacia Clasic.
Fanii Dacia vor putea participa în weekend la întâlnirea naţională Dacia Clasic. Evenimentul este organizat la Braşov în data de 9 mai şi va avea 60 de maşini istorice participante care au fost fabricate de uzina din Mioveni. Daciile istorice vor porni într-o coloană la ora 9:00 din parcarea Motelului Timişul de Jos şi vor pleca spre Piaţa Sfatului, unde vor fi expuse până la ora 13:30.
Printre cele 60 de exponate ale evenimentului se numără câteva exemplare rare. Vorbim despre trei Dacia 1300 în configuraţia "Miliţie", cu toate dotările aferente şi cu şoferul îmbrăcat în costum de miliţian, o Dacia 1300 de competiţie restaurată de pilotul braşovean Dan Spuderka şi o Dacia "Shifterossa", un model construit pentru export pe piaţa din Marea Britanie. Nu va lipsi Dacia 2000, modelul pentru demnitari al gamei Dacia, care include dotări excentrice pentru anii '80, cum ar fi cutie de viteze automată, aer condiţionat, geamuri electrice şi pilot automat. Expoziţia va include şi şase exemplare 1100, model care a ajuns să devină o raritate în ţara noastră deşi au fost fabricate 40.000 de unităţi între 1968 şi 1971.
Întregul eveniment este organizat de secţia Dacia Clasic a Retromobil Club România. Această divizie are rolul de a ajuta proprietarii acestor automobile să dobândească statutul de vehicul istoric şi de a salva cât mai multe exemplare de la casare. În 2014, 75 de automobile Dacia au primit atestatul de vehicul istoric, de două ori mai multe decât au obţinut acest statut în 2013. Secţia Dacia Clasic a fost înfiinţată în 2012 şi se adresează celor dornici să restaureze automobilele istorice Dacia la forma în care au părăsit fabrica.
Nu putem decat sa ne inclinam in fata organizatorilor si participantilor si sa le multumim pentru ca mentin in viata aceste "vestigii" ale istoriei industriale a Romaniei! Felicitari!