Tren de călători pe centura Bucureştiului: 40 de minute între Gara de Nord şi Gara Progresu, din februarie 2017

Publicat luni, 24.10.2016 15:37 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Locuitorii din comunele apropiate Bucureştiului vor putea ajunge în oraş şi cu trenul. Ruta Gara de Nord - Gara Progresu va fi inaugurată în februarie şi va trece prin Bragadiru, Chiajna sau Domneşti.

Cu numai câteva zile în urmă, Ministerul Transporturilor anunţa o linie de cale ferată care să lege Gara de Nord de Aeroportul Otopeni începând din aprilie 2018, însă acesta este doar unul dintre proiectele care vizează infrastructura feroviară a Bucureştiului.

O altă idee este o conexiune între Gara de Nord şi Gara Progresu prin care să se realizeze o legătură feroviară rapidă între nordul şi sudul Bucureştiului.

Traseul urmează să aibă 30 de kilometri şi 16 staţii, dintre care 7 sunt deja construite, iar printre localităţile deservite se vor număra Bragadiru, Chiajna şi Domneşti. Durata unei călătorii va fi de circa 40 de minute, iar preţul unui bilet va fi de 4.4 lei.

"Se va putea ajunge din nordul în sudul Capitalei în 40 de minute, inclusiv opririle în staţii. Trenurile vor putea circula din 15 în 15 minute, chiar şi mai des dacă va fi cazul. Este vorba de 600.000 de locuitori în această zonă care ar putea utiliza trenul", explică Sorin Buşe, ministrul Transporturilor.

Până la sfârşitul anului 2017, Ministerul Transporturilor vrea să extindă linia până la staţiile de metrou Preciei şi Berceni, pentru a asigura o legătură rapidă şi spre zona centrală a oraşului. Ulterior, până la sfârşitul anului 2018, planul este că această linie feroviara să fie completata cu una pe centura de est a oraşului.

Via Economica

  • unckle, luni, 24.10.2016 19:41

    10-15 minute pana intri in gara ... 5minim pana iesi ... ajungi mai repede cu tramvaiul ... iar la gara progresu' te cam duci degeaba .. mai bine fac o autostrada suspendata, probabil ar costa mai putin ca la drumuri se fura mai putin decat la chefereu

  • andrei, luni, 24.10.2016 20:15

    mda, ce sa zic, probabil tu ai tramvai prin domnesti, ciorogarla, etc. nu stiu daca ai citit cu atentie, probabil ca nu, dar sensul e sa fie pt cei din periferie, nu ca cei de la gara de nord sa se duca la gara progresul. se vrea sa fie un fel de centura a liniei ferate, ceea ce nu e rau deloc. iar 30km in 40 de minute cu tot cu opriri, sincer, nu suna rau, macar de-ar face-o.

  • zic si eu, luni, 24.10.2016 21:49

    nu-I o idee rea, dar daca deserveste comunele limitrofe nu inteleg de ce de la Gara de Nord si nu din Mogosoaia?

  • Marian, marţi, 25.10.2016 10:21

    @zic si eu : cred ca ideea este sa duci oamenii din centru spre periferie si invers, nu cred ca ar fi multi interesati sa mearga de la Mogosoaia la Bragadiru, dar de la Bragadiru sa ajung la Gara de Nord cred ca ar fi util. Singura problema aici cred ca va fi la Domnesti de exemplu, daca va circula trenul la fiecare 15 min o sa se faca si mai rau coada pe Prelungirea Ghencea si pe centura de sud.

  • iuliohir, marţi, 25.10.2016 10:22

    Nu zic ca nu e bun...dar sa nu il ia totusi radarul la viteza asta...nu evoluam deloc...sau o facem, dar pe loc ! Da, la mine la sat circula elicopterul, pentru cei curiosi !