Triplul campion mondial Jack Brabham a încetat din viaţă la 88 de ani
Jack Brabham, singurul pilot care a câştigat titlul mondial pentru propria sa echipă, a încetat din viaţa la 88 de ani.
Formula 1 este luni în doliu după ce triplul campion mondial Jack Brabham a trecut în nefiinţă la vârsta de 88 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al familiei sale, australianul a încetat din viaţă luni dimineaţă în casa sa din localitatea Gold Coast de pe coasta de est a Australiei.
Brabham a debutat în Formula 1 în sezonul 1955 pentru Cooper, însă s-a dedicat integral competiţiei abia din 1958. Succesul a venit în 1599 şi 1960, când a cucerit două titluri mondiale consecutive pentru această echipă.
Doi ani mai târziu a fondat propria sa echipă care i-a purtat numele, însă aceasta a avut nevoie de timp pentru a deveni una dintre cele mai bune din Marele Circ. În 1966, Brabham a devenit primul şi, până în prezent, singurul pilot care a câştigat titlul mondial pentru propria sa echipă, iar pilotul australian s-a retras din activitate la sfârşitul sezonului 1970.
Echipa a fost achiziţionată ulterior de Bernie Ecclestone, care a reuşit să aducă alte două titluri în palmares prin Nelson Piquet. În 1988, Ecclestone a vândut echipa, iar ultimul proprietar a fost compania japoneză de inginerie Middlebridge Group.
Echipa a fost închisă în timpul sezonului 1992 din cauza problemelor de natura financiară. Automarket vă va prezenta în această săptămână un articol special despre viaţa şi cariera lui Jack Brabham.
RESPECT JACK BRABHAM. DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA.