Tuşă agresivă pentru noul Porsche Boxster S
Techart a decis să ofere o interpretare proprie a actualului Porsche Boxster S. Aşa s-a născut kitul estetic pe care germanii urmează să-l expună la Salonul de tuning de la Essen.
TechArt nu putea trece cu vederea un model de succes cum este Porsche Boxster. De aceea, tunerul german, specializat în modificarea modelelor de performanţă, a decis să ofere o abordare proprie pentru decapotabila din Stuttgart. Techart şi-a dorit o abordare ceva mai agresivă, fără a altera însă liniile originale ale versiunii Boxster S.
Aşa s-a născut un kit estetic ce include spoilere noi la nivel frontal şi posterior, prize de aer redesenate, un eleron discret şi un deflector.Techart a optimizat chiar şi fluxul de aer al motorului, adăugând lamele în interiorul prizelor de aer laterale. Pachetul este completat de un set de jante cu cinci spiţe, din aluminiu, vopsite în culoarea neagră. Dimensiunea lor va fi de 20 de inch.
Nu în ultimul rând, casa de tuning va înlocui logo-ul Porsche cu al său, atât la exterior cât şi la interior. Tot la interior, Techart a modificat designul volanului şi a finisat tapiţeria cu numeroase cusături roşii.
Nici o informaţie despre puterea motorului, care rămâne neschimbată momentan. Am putea face însă cunoştinţă cu ceva mai mulţi cai putere luna viitoare, în cadrul Salonului Auto de la Essen, acolo unde Porsche Boxster S Techart va debuta oficial.
via autoblog