Un autobuz alimentat cu hidrogen va fi testat în 12 orașe din România
Autobuzul Urbino 12, echipat cu pile de combustie pe bază de hidrogen, construit de polonezii de la Solaris, va porni într-un tur prin România. Acesta va ajunge în 12 orașe, unde va circula câteva zile pentru a fi testat de administrațiile locale.
În urmă cu doi ani, compania poloneză Solaris a lansat autobuzul Urbino 12, alimentat cu hidrogen, la Stockholm. Autobuzul va fi prezentat acum în România, iar, pentru a marca momentul, Urbino 12 va porni într-un tur prin 12 orașe din țara noastră.
Solaris Urbino 12 va ajunge în Oradea, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Sfântu Gheorghe, Iași, Galați, Constanța, București, Râmnicu Vâlcea, Craiova și Timișoara.
Autobuzul va circula câteva zile în fiecare dintre aceste orașe pentru a fi testat de administrațiile locale.
Solaris Urbino 12 este echipat cu pile de combustie pe bază de hidrogen și are o autonomie maximă de 400 de kilometri.
Potrivit companiei poloneze, în România există interes la nivelul mai multor administrații locale pentru autobuze alimentate cu hidrogen, dar până acum nicio municipalitate din țară nu a plasat vreo comandă fermă.
via Profit.ro
-
SILE, marţi, 19.10.2021 20:28
Pai in timp ce reteaua de statii de incarcare electrice e subdezvoltata , cea cu statii de incarcare cu hidrogen lipseste cu desavarsire. Sa fie asta motivul? Nici eu n-as lua la cum stau lucrurile acum.
-
ioan_c, marţi, 19.10.2021 20:40
Problema este aceea ca ar trebui demonstrata care este sursa de hidrogen. Daca e obtinut din metan atunci pentru un kg de hidrogen se emit 10kg de CO2. Si poi spui ca ai un combustibil curat!
-
Bubi Mubi, marţi, 19.10.2021 22:09
Băieții de la Linde livrează stațiile de încărcare. Căutați pe wikipedia cum se obține H2 din minele de Uraniu din Cambogia. Nu vă ancorați în realitate, dar mai parcurgeți niște litere.
-
Edikkk, miercuri, 20.10.2021 04:25
Linde.... nu sunt ăia care se ocupă cu gaz metan ?? "Curat" tare trebuie să fie hidrogenul produs de ei.
-
r, miercuri, 20.10.2021 08:48
Se pare că unii au sărit peste clasa a 6-a unde la fizică se învăța de electroliză (curentul electric descompune H2O în H2 și O; oare ce or fi astea ?) și au trecut direct la minele de uraniu . Inteligență dacică din hârdăul istoriei
-
idic, miercuri, 20.10.2021 09:17
Si H2 este un gaz. Presupun ca s-ar fi descurcat mai bine in producerea si transportul H2 o companie de minerit crypto. Deceniul Idiocracy pe baterie va trece. Repede!
-
Edikkk, miercuri, 20.10.2021 15:21
@r problema nu este de electroliză ci de faptul că ECONOMIC este mai ieftin să produci hidrogen din gaz metan decât din apă. Aşa că ai făcut chimie de şcoală generală, dar de liceu sau facultate nu ai făcut. Şi după ce că nu ştii, te mai şi lauzi.
-
idic, miercuri, 20.10.2021 15:48
Bateria de mașină a rămas la fel din 1970. Să vezi supriză prin 2070 când bateriile actuale vor la fel. Singura mare evoluție a tehnologiei electrice va fi creșterea numărului de prize și viteza de încărcare. Nu știi nimic depsre hidrogen, habar n-ai tu ce investiții sunt în hidrogen!!! La nivel de moft, să scazi amprentuța asupra mediuțului, segmentul electric va fi acolo, de completare. Industria transporturilor nu se poate baza pe electric. Hai PA!!!
-
Edikkk, miercuri, 20.10.2021 16:44
@idic Sumele enorme de bani băgate în hidrogen sunt de fapt tranziţia disperată a companiilor de petrol şi gaze către hidrogenul NEGRU apoi încercând cu aşa numitul hidrogen albastru , care s-a demonstrat că este pe departe mai poluantă decât zic ei. Singurul hidrogen verde este din electroliza apei, dar ca cost este mult mai mare decât hidrogenul din gaz metan. De aici şi problema. Singura şansă de a face hidrogen verde, înseamnă că ai multă energie ieftină, adică o insulă din Scoţia, până azi. A pus ceva foarte interesant Kiro (dacă nu greşesc userul) în care Australia migrează pe solar - electroliză - hidrogen verde, datorită unui exces mare de energie solară ieftină. Dar se discută despre investiţii care sunt de ordinele miliardelor. Dacă vor reuşi bravo, dar până acum Linde nu ne spune dacă e hidrogen negru, albastru sau verde.
-
Dutz, joi, 21.10.2021 05:48
Din ce înțeleg eu electricele au apărut in mare (sunt și câteva excepții) ca urmare a presiunii pe emisii. Ce nu a spus nimeni clar si nu cred ca vom vedea prea curând, care este adevarata valoare a emisiilor pentru o electrică??? Nu văd încă schimbări majore pe parte de autonomie iar la viteza de încărcare… dacă nu ești legat direct la Cernavodă durează cu orele, adică nu este o soluție. In ceea ce privește transportul greu si aici nu este vorba doar de autobuze, mai avem încă majoritatea transportului de marfa cu camionul, partea de electric va mai aștepta mult si bine… nico o șansa sa poată planeta susține o astfel de infrastructura si consum de energie așa de la un an la altul. Poate peste 50-100 de ani, dar revenind la subiect, hidrogenul mai are potențial de dezvoltare… între timp ne place sau nu benzina si motorina “mișcă” planeta. Așa sa mai pun spirt pe rană… văd ca pe unii îi preocupă destul de mult partea de poluare si impact asupra sănătății dar crenvurștii și alte măgarii alimentare nu-i bai… ca deee e mai ușor să arătam cu degetul pe alții care nu conduc electrice, dar amprenta de carbon a fundului nostru eheee este alta treaba ca trebuie să mâncam intr-o zi cât in 3. Sa vina inteligenții cu calcul de emisii pe kg de carne, oua, lactate și mai vorbim ce și cât poluează. Scuze in caz ca am jignit pe cineva neintenționat… de ceilalți și de ipocrizia lor sunt mai mult decât sătul.
Dutz, joi, 21.10.2021 05:57Ca să-mi termin ideea… cine se da mare ecologist cu electricele musai ca trebuie să fie și vegan… altfel cum am spus ipocrizie și nesimțire. Cine își ia electrice ca așa vrea și poate, dar își vede de viața fără sa arunce mizeri in toate părțile… sa se bucure de ele!!!
-
inexorabil, joi, 21.10.2021 07:58
Comentarii logice, argumentate, precum cele ale lui @Dutz aş tot vrea să savurez pe AM! Şi repet a N-a oară: chiar şi iubitori de “electrice” cu asemenea mentalitate să depistez pe acest site şi tot nu m-aş supăra! Totuşi, sper că s-au dumirit toţi cei cerebrali (dacă nu intuiseră şi ei) cu cine ne confruntăm aici…Nu, contestatarii noştri nu sunt nişte “puţoi”, precum am fi tentaţi să credem, judecând după gramatica şi ortografia lor. Ne luptăm cu nişte profesionişti ai războiului psihologic! În definitiv, cu nişte aşi ai Propagandei vârtos sponsorizate de socialismul internaţionalist corporatocratic. Primul impuls (firesc!) ar fi să vă întrebaţi: “Dar ce să caute ăştia pe AM?”…Dragilor, AM nu este un site oarecare! Atât subliniez…
Dutz, joi, 21.10.2021 17:00Mulțumesc de aprecieri ;)!!!
Citeste si
-
INTERN | luni, 25 noiembriePrețuri noul Audi Q5 în România: start de la 55.300 euroAudi a deschis comenzile pentru noul Q5 în România. Noul SUV de clasă medie al germanilor are un preț de pornire de 55.300 euro în țara noastră. Citeste tot
-
INTERN | vineri, 22 noiembrieNoul Opel Frontera poate fi comandat în România: start de la 22.400 euroOpel a deschis comenzile pentru noul Frontera în România. SUV-ul de clasă subcompactă are un preț de pornire de 22.400 euro în țara noastră. Citeste tot
-
INTERN | vineri, 22 noiembrieProducția auto națională a crescut cu 19% în octombriePotrivit celui mai nou raport al Asociației Constructorilor de Automobile din România, producția auto din țara noastră a avut parte de o creștere de 19% în luna octombrie. Creșteri au fost înregistrate și raportat la ultimele 10 luni. Citeste tot
-
INTERN | miercuri, 20 noiembrieBrașovul interzice trotinetele închiriatePrimăria Brașov a interzis oficial trotinetele de închiriat în tot orașul. Serviciile de închiriere a trotinetelor nu vor mai funcționa în Brașov pentru o perioadă nedeterminată. Citeste tot
-
INTERN | marţi, 19 noiembrieNoul Renault 5 E-Tech a devenit mai accesibil. Start de la 26.900 euro în RomâniaRenault a deschis comenzile pentru noul Renault 5 E-Tech în versiunea Urban Range pe piața din România. Noua versiune propune un preț de pornire de 26.900 euro. Citeste tot
Primăriile cu bani au de luat țepele via Germania. Mai întâi trecem pe electric, ard garajele cu tot cu bijuterii, după care mai vedem.