Un ceh la Paris: SUV-ul Skoda Kodiaq și-a făcut prima apariție publică la finalul Turului Franței
Cel mai mare SUV din istoria Skoda se pregătește de lansarea oficială. Prima apariție publică a avut însă deja loc, Kodiaq alăturându-se Turului Franței prin Paris la ultima etapă a competiției cicliste.
SUV-ul Skoda Kodiaq este cel mai important model pe care marca din Cehia îl lansează în ultimii ani, iar acest lucru se vede foarte clar în modul în care constructorul deținut de Grupul Volkswagen insistă să ne prezinte noul model. După ce l-am văzut camuflat și după ce am aflat că se va alătura într-o versiune camuflată plutonului din Turul Franței
Evident, mașina a fost camuflată în părțile esențiale, pentru că debutul său oficial va avea loc în 1 septembrie la Berlin înainte de prezența în haine de gală la Salonul Auto de la Paris, care va avea loc în la finalul aceleiași luni.
Apariția de ieri a SUV-ului Skoda a fost însă prima în fața publicului și s-a derulat chiar pe Champs Elysees, în fața zecilor de mii de spectatori care s-au alăturat plutonului la finalul Turului. Debutul oficial al lui Skoda Kodiaq în showroom-uri va avea loc, cel mai probabil, la începutul anului 2017.
Vă reamintim faptul că Skoda Kodiaq împarte aceeați platformă cu noua generație Tiguan și cu Seat Ateca, SUV-ul din Cehia fiind însă ceva mai mare și oferind 7 locuri.
via Skoda
la fel de searbad ca orice skoda design patratos cu linii rupte ,muchii ascutite si influente...probabil din cubism....