Un coupe german mai puternic de la AC Schnitzer
AC Schnitzer a dezvoltat un kit special pentru coupe-ul BMW Seria 1. Acesta dezvolta acum 360 de cai si 450 Nm.
Salonul Auto de la Essen a mai marcat o premiera in luma auto, celebra casa de tunig AC Schnitzer dezvaluind un pachet special pentru proaspat lansatul BMW 135i Coupe.
Botezat ACS1, BMW-ul pregatit de AC Schnitzer a primit un bodykit discret care consta intr-o grila frontala noua, spoilere fata si spate redesenate, praguri laterale si doua eleroane, unul pe acoperis si unul pe portbagaj. Sportiva a fost incaltata cu jante de 19 inch Type IV "BiColor" si pneuri 225/35R19.
La interior pasagerii pot opta pentru un volan sportiv cu trei spite si un pachet cu insertii din fibra de carbon.
Diferenta se afla insa sub capota, propulsorul imbunatatit fiind tradat la exterior de logo-ul "turbo" aplicat sub stopurile spate. Motorul supraalimentat de 3.0 litri si sase cilindri a fost modificat de tunerii germani pentru a fi capabil sa dezvolte 360 de cai putere, cu mult peste cei 306 cai ai versiunii standard. Cuplul motor a crescut si el de la 400 la 450 Nm iar performantele s-au imbunatatit considerabil.
Potrivit casei germane de tuning, coupe-ul accelereaza de la 0 la 100 km/h in mai putin de 5 secunde iar viteza maxima a urcat de la 250 la 300 de km/h. Toate aceste modificari la nivelul propulsorului au fost insotite de un tuning al suspensiei, pentru a asigura coupe-ului manevrabilitate si stabilitate la viteze mari.
BMW forever :D