Un german in Transilvania: paragina bisericii din Vurpăr, extazul din cetatea Câlnic și mereu fascinantul Sibiu

Ziua a patra a fost plină de sentimente amestecate. Am început cu o biserică veche de secole, lăsată în paragină. Am descoperit apoi o cetate țărănească foarte bine conservată și ne-am cățărat în turnul bisericii evanghelice din Sibiu pentru o panoramă a orașului.

Ca orice oraș de provincie, Alba Iulia se trezește la viață foarte devreme, așa că n-am putut să ne înfrățim prea mult cu somnul. Plus că neamțul parcă striga din parcare: „Hai cu Sibiul ăla odată!”. Așa că am înfulecat ceva pe grabă și am pornit către Hermannstadt.

Biserica Evanghelică Fortificată din Vurpăr

Oricât ne-am fi dorit să scurtăm traseul, nu puteam omite câteva biserici de pe traseu. Așa că ne-am oprit pentru început la Vurpăr. Un mic sat în care simțeai toropeala după amiezilor de iulie, deși afară abia dacă erau 14 grade.

Am descoperit Biserica Evanghelică Fortificată din Vurpăr ascunsă după niște arbuști și boscheți crescuți anapoda. Ba chiar erau și niște căpițe de fân în curte. Ruralismul românesc se urcase cu picioarele în capul unui monument construit tocmai în secolul XIII și conservat prin nu știm ce minune.

Este una dintre cele mai vechi bazilici romanice din Transilvania și dispune de un turn de apărare construit în 1750. Din vechea fortificație se mai păstrează doar o parte, însă în interior pot fi văzute picturi vechi și un altar din secolul XV.

Ansamblul Bisericii Evanghelice din Sebeș

Plecăm cu un gust amar din Vurpăr și luăm calea Sebeșului, un oraș important, brăzdat până mai acum câțiva ani de sute de camioane în fiecare zi. De când s-a construit autostrada, Sebeșul e mai liniștit. În centrul lui se află Ansamblul Bisericii Evanghelice din Sebeș. Dincolo de fortificație descoperim și câțiva vizitatori.

Omul de la intrare ne taie biletele, dar ne roagă să nu facem poze cu bliț. Ciprian râde pe sub barba-i stufoasă. Încuviințăm și pășim înăuntru, printre arcadele gotice cu bolți în cruce. Într-un colț sunt aliniate mai multe statui sculptate în piatră. E un ecou liniștitor în interior și, bineînțeles, ca în toate bisericile pe care le-am vizitat, o răcoare de toamnă.

Biserica în care ne aflăm a fost construită la începutul secolul al XIII-lea, ca mai toate lăcașele de cult de acest gen din zonă. Păstrează în prezent o orgă uriașă, în spatele bisericii, dar și una mai mică, folosită în timpul slujbelor săptămânale. Ieșim repede din biserică, de teama preotului paroh, care nu prea agreează aparatele foto. Cu sau fără bliț.

Cetatea din Câlnic

Mergem cu 100 de km/h și consumul s-a stabilizat pe la 5.4 litri/100 de kilometri. Pe ziua de azi. În stânga curge autostrada care duce la Sibiu. Mă simt ca în Germania: dacă vrei să vezi obiectivele turistice ale fiecărui orășel, trebuie să ieși de pe autostradă. Și când te gândești că până acum câțiva ani, pe când nu aveam autostradă, drumul acela era bară la bară, aglomerat de camioane.

Virăm dreapta și mergem printre dealuri înverzite până în Câlnic. Un sat cu fuste colorate, oameni la poartă și o mașină de poliție care ne salută. În spatele zidurilor cetății, un indicator de parcare pentru turiști. Pare civilizat. Parcăm și apoi intrăm în interiorul cetății.

Pe fundal se aude Mozart, acompaniat natural de câteva păsărele. Gazon proaspăt bărbierit, ghivece cu aloe, multe flori și chiar un muzeu cu obiecte vechi descoperite în zonă. Printre cojoace tradiționale îmbibate în naftalină, găsim și câteva coloane de piatră de pe vremea romanilor.

La Cetatea de la Câlnic există o expoziție temporară de pictură și chiar două camere în care te poți caza.

Construită în a doua parte a secolului XIII, cetatea țărănească din Câlnic s-a păstrat foarte bine de-a lugul anilor și a fost inclusă în 1999 în patrimoniul UNESCO. Sunt două centuri de ziduri care apără capela și turnul de locuit. Chiar dacă au o înălțime redusă, zidurile sunt prevăzute cu guri de tragere.

Mai sus de cetate, pe un deal aflat la numai 200 de metri, se află o biserică evanghelică, înconjurată de mai multe cruci vechi de piatră, mare parte din ele abandonate și năpădite de buruieni. Ghidul cetății ne promite că fondurile europene o vor salva și pe aceasta, iar cei 11.000 de turiști care calcă anual pragul fortificației vor putea să viziteze și biserica.

Biserica Fortificată de la Miercurea Sibiului

Ne apropiem de Sibiu. Mai avem însă un popas. La Miercurea Sibiului, o localitate prin care treci dacă alegi drumul național de la Alba la Sibiu. Chiar în piața centrală, frumos pietruită, se află o biserică fortificată, ridicată și ea tot în secolul XIII. Dincolo de zidul oval din piatră se înalță turnul bisericii, cu un acoperiș din cărămidă și un ceas vechi.

În interiorul bisericii se găsește și o veche orgă, încă în stare de funcționare. Din păcate, n-am reușit să vedem nici orga și nici listele cu eroii din cele două războaie mondiale pentru că poarta era închisă. Un localnic ne-a sfătuit să căutăm pe cineva care are grijă de lăcașul de cult, dar am urcat în Passat, am apăsat butonul AC Max și 35 de kilometri mai târziu am ajuns la Sibiu. Am folosit autostrada, chiar dacă asta a mai ridicat puțin consumul Passat-ului la 5.6 litri/100 de km.

Catedrala Evanghelică din Sibiu

Sibiul e la fel cum îl știm și cum îl știți. Aglomerat, turistic, fermecător. Mai ales că începe Festivalul Internațional de Teatru. La ora la care scriem acest text, Passat-ul nostru a jucat la Loto și a găsit un loc de parcare, iar noi scriem și edităm poze pe o terasă vizavi de care acrobații merg pe sârmă. O larmă pe care o mai găsești doar în recreația mare.

În interiorul Bisericii Evanghelice din Sibiu a fost însă liniște. Foarte liniște. O atmosferă monumentală, demnă de cea mai impresionantă clădire gotică din Transilvania. Forma actuală datează din anul 1520, anul în care a fost reconstruită pe baza unei vechi biserici romanice datată în secolul XII. Este a treia catedrală ca lungime din România, după cea din Alba Iulia, despre care vă vorbeam ieri, și după Biserica Neagră din Brașov.

În interior, aceeași răcoare. Poți vedea sculpturi ale breslelor aplicate pe coloanele înalte, ai acces la o colecție de 67 de pietre funerare ale nobililor din zonă (unică în țara noastră) și poți urca în turn. Urcarea ne este întreruptă de sunetele magice ale unui preot care cântă la o mică orgă aflată la etajul unu. Mai există o orgă uriașă, instalată în 1914. Este cea mai mare din sud-estul Europei.

De la înălțimea amețitoare a turnului poți avea cea mai frumoasă panoramă a Sibiului. Aglomerația caselor, acoperișurile multicolore și străduțele înguste. Totul pare un furnicar de acolo de sus. Iar Passat-ul pe care l-am zărit pe una din străduțe părea o machetă la scara 1:furnică.

Ziua de azi a fost una cu sentimente amestecate. De la frustrarea pe care am simțit-o la Vurpăr, la surpriza extaziantă de la Câlnic și la relaxarea monumentală din Sibiu. Mîine mergem să explorăm alte câteva biserici fortificate, multe dintre ele din zona Sibiului. Vom merge la Cisnădie, vom urca dealul bisericii din Cisnădioara, vom trece pe la Cârța și Cincșor, fără a ocoli orașe mai mari cum sunt Făgăraș și Codlea. Ziua se încheie acolo unde a început totul: în Brașov. Mai avem o autonomie de 400 de kilometri, sperăm noi suficientă pentru a ajunge înapoi la București. Rămâne însă de văzut ce surprize ne mai rezervă traseul.

Puteți fi alături de noi pe pagina de Facebook Automarket sau căutând hashtag-ul #ungermanintransilvania pe aceeași rețea de socializare. Adunăm acolo toate pozele și filmulețele memorabile.