Un nou debutant în Formula 1: Lance Stroll va fi coechipierul lui Bottas la Williams în 2017

Publicat luni, 07.11.2016 18:31 de Daniel Popescu

Williams a confirmat că Valtteri Bottas va rămâne la echipă în sezonul 2017 şi va face pereche cu Lance Stroll, campionul Formulei 3, ca urmare a retragerii lui Felipe Massa.

Williams a anunţat recent linia de piloţi pe care va miza în sezonul 2017 al Formulei 1. Prima noutate este că Valtteri Bottas a ales în cele din urmă să rămână la echipă britanica pentru un al cincilea sezon, în ciuda faptului că a fost ofertat de Renault şi spera să găsească o echipă care să-i ofere perspective mai bune.

În schimb, finlandezul îl va avea drept coechipier pe Lance Stroll, proaspătul campion al competiţiei Formula 3 Europa. Canadianul în vârstă de numai 18 ani a impresionat prin performanţe, însă are de partea sa şi avantajul unui sprijin financiar consistent din partea tatălui său, miliardatul Lawrence Stroll.

Pilotul a fost anterior membru în academia de piloţi a Scuderiei Ferrari şi a început un program de pregătire cu Williams încă din luna august.

"Lance şi-a demonstrat valoarea, a demonstrat că îşi merită locul în Formula 1. Ca echipă, suntem recunoscuţi pentru faptul că aducem tinere talente în Formula 1. Numai în acest an a anihilat campionatul de Formula 3. Merită cu adevărat acest loc şi sunt nerăbdătoare să văd ce va face anul viitor", a declarat Claire Williams, sefa-adjunct a echipei.

Via Williams