Un nou trailer pentru F1 2020: jocul apare în 10 iulie și va include o ediție specială cu 4 monoposturi pilotate de Michael Schumacher

Publicat miercuri, 20.05.2020 16:14 de Daniel Popescu, Foto: Codemasters

Codemasters a publicat un nou trailer pentru jocul F1 2020, care va fi disponibil începând din 10 iulie și va include un posibilitatea de a juca împreună cu un prieten în mod split-screen.

Codemasters a publicat recent un nou trailer pentru jocul oficial al Formulei 1, care va fi disponibil începând din 10 iulie.

Noul trailer include o serie de secvențe de gameplay din cadrul jocului și oferă o primă imagine cu privire la perspectiva pe care o vor avea jucătorii.

Codemasters promite

o serie de noutăți atractive pentru ediția din acest an, printre care se numără posibilitatea de a avea propria echipă în loc să alegi una dintre echipele deja prezente pe grila de start.

În plus, Codemasters va reintroduce opțiunea split-screen, prin care prietenii vor putea juca împreună simultan pe același dispozitiv.

Din calendarul competițional nu vor lipsi noile circuite din Vietnam și Olanda, iar în modul de carieră vei putea alege să parcurgi un sezon complet de 22 de curse sau sezoane mai scurte de 16 sau 10 curse.

Cel mai probabil, jocul va adopta calendarul inițial al Formulei 1, care a fost bulversat complet de pandemia de coronavirus SARS-CoV-2.

F1 2020 va fi disponibil pe platformele PlayStation 4, Xbox One X, PC (DVD și Steam) și, pentru prima oară, pe platforma Google Stadia.

Jocul va apărea practic la numai 5 zile după prima cursă de Formula 1 a noului sezon, care va avea loc în 5 iulie pe circuitul Red Bull Ring din Austria.

Via Codemasters

  • k, joi, 21.05.2020 10:07

    https://www.youtube.com/watch?v=0fN5fkk-rMA

  • Costel, joi, 21.05.2020 12:35

    "melomanule" , renunta la astfel de harjoane si incearca sa apari cu un comment ontopic!

  • lol, joi, 21.05.2020 14:17

    E destinul oricarui campion daca ramane destul in circ. Altii si-au luat-o mult mai devreme.

  • k, joi, 21.05.2020 20:39

    Costele, doar un rand, Costele?