Un Pagani Huayra și un Aston Martin One-77. Mayweather începe să se transforme în colecționar auto
Floyd Mayweather a jucat ultimul său meci din cariera de boxer profesionist în luna septembrie. Acum, americanul începe să-și investească banii în mașini care odată cu trecerea anilor își vor multiplica valoarea.
După ce și-a anunțat retragerea din boxul profesionist cu un palmares fabulos, 49 de victorii și zero înfrângeri, americanul Floyd Mayweather are îndeletniciri care-i permit să cheltuiască sutele de milioane de dolari pe care sportivul le are în cont. Iar dacă în luna septembrie a jucat ultimul său meci, învingându-l pe Andre Berto fără drept de apel, Mayweather își ocupă acum timpul îmbogățindu-și colecția de mașini și garajul personal.
Pentru că vila de 2000 de metri pătrați din Las Vegas în care Mayweather locuiește are un garaj ale cărui exponate valorează 16 milioane de euro, de acum fostul boxer american mizează pe mașini care să îmbogățească serios lista prin prezența lor. Iar cele mai noi modele cumpărate la sfaturile lui Obi Okeke, prieten al lui Mayweather și consilierul său personal atunci când vine vorba de mașini, sunt Aston Martin One-77 și Pagani Huayra.
Evident, exemplarul Aston Martin nu este unul nou, fiind cumpărat la suprapreț pe piața mașinilor de colecție. Asta pentru că toate cele 77 de exemplare ale mașinii au fost deja vândute, prețul de bază al modelului britanic atunci când producția era în desfășurare (2009-2012) fiind de 1.5 milioane de euro. În ceea ce privește Pagani Huayra, detaliile sunt puține, însă știm că supercar-ul italian are un preț de pornire de 1.2 milioane de euro.
Nu, asta nu înseamnă să fii colecţionar. Înseamnă să fii cocalar cu extraordinar de mulţi bani şi să-ţi cumperi maşinile despre care afli că ar fi printre cele mai scumpe. Evident că afli de la alţii, că fiind Mayweather, nu prea ştii cu literele şi cifrele, îţi citesc alţii, după cum s-a tot văzut...