Un plus de tehnologie: Dacia lansează ediţia specială Ambiance Prime pentru Sandero, Duster şi Logan MCV în Marea Britanie
Dacia a lansat ediţia specială Ambiance Prime pentru modelele Sandero, Duster şi Logan MCV comercializate în Marea Britanie. Constructorul oferă opţiuni de 1.190 de lire sterline pentru numai 500 de lire în plus.
Dacia încearcă să atragă în Marea Britanie şi mai mulţi clienţi interesaţi să plătească în plus pentru a primi diverse opţionale atractive.
În acest scop, constructorul român a lansat nouă ediţie specială Ambiance Prime pentru modelele Sandero, Duster şi Logan MCV, care include opţionale în valoare totală de 1.190 de lire, dar pentru care cumpărătorii plătesc cu numai 500 de lire sterline în plus comparativ cu versiunile Ambiance.
Ediţia specială Ambiance Prime se diferenţiază în primul rând prin noua culoare castanie metalică şi, în cazul lui Sandero şi Logan MCV, lumini de ceaţă şi jante din aliaj de 15 inch. Pentru Duster, Dacia a optat pentru jante din aliaj de 16 inch. Aceste opţiuni sunt complementare celor întâlnite deja în cadrul pachetului standard Ambiance, care include printre altele şi geamuri electrice faţă, conectivitate Bluetooth, radio/CD player cu USB sau sistemul frânare de urgenţă. Tipurile de motoare disponibile pe cele trei modele rămân identice.
Vânzările Dacia în UK, în scădere uşoară
Lansarea noii ediţii speciale vine la numai câteva zile după publicarea cifrelor de vânzări în Marea Britanie pentru lună martie. Astfel, Dacia a comercializat 5.274 de unităţi în a treia lună a anului, în scădere cu 1.24% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
În ansamblul primelor trei luni ale anului, constructorul român a vândut 7.453 de maşini, cu 1.01% mai puţin decât în ianuarie-martie 2015. Piaţa britanică în ansamblu a crescut însă cu 5.3% în martie, la 518.707 unităţi, aceasta fiind cea mai bună lună pentru industria auto în Regatul Unit după 1999.
Via Dacia
off-topic: http://sputniknews.com/russia/20160405/1037499727/russia-putin-limo.html noua limuzina a lui Putin