Un Renault Estafette folosit în filmul Rush va fi vândut la licitație
Utilitara Renault fabricată în 1979 a fost folosită în filmul Rush ca vehicul de asistență pentru echipa Ferrari și a fost vopsită în culorile Scuderiei.
Un Renault Estafette din 1979 vopsit în culorile echipei de Formula 1 Ferrari și folosit de regizorul Ron Howard în filmul "Rush", va fi vândut la licitație. "Rush" este mult așteptatul film pentru marele ecran în care este descrisă lupta dintre rivalii James Hunt și Niki Lauda. Filmul va avea premiera pe ecranele din România pe 20 septembrie.
Acest exemplar Renault Estafette a fost folosit în viața reală ca mașină de pompieri într-un mic orășel de la granița dintre Elveția și Franța. În 2012 a fost achiziționat și dus în Marea Britanie pentru a apărea în filmul "Rush" și a fost restaurat și vopsit în culorile corecte pentru echipa Ferrari. Pe plafon sunt amplasate anvelope de Formula 1 Avon, folosite în acea perioadă. Echipa de restaurare a trasnformat acest Estafette într-o replică exactă a unei utilitare Renault folosită de echipa Ferrari în perioada când Niki Lauda pilota pentru Scuderia.
Exemplarul folosit în film va fi vândut la licitație și se așteaptă ca prețul plătit de viitorul proprietar să fie între 15.000 și 20.000 lire sterline.
Via worldcarfans
1979 si a mers in zilele noastre ca masina de pompieri...ce sa mai zicem? O masina de colectie pe care orice fan Renault si-ar dori-o.