Un SUV pentru mofturi orientale: Bentley Bentayga Falconry este o ediție specială dedicată vânătorii cu șoimi

Publicat marţi, 23.05.2017 12:25 de Bogdan Mirică

Bentley și divizia sa de personalizare Mulliner au dat naștere unei ediții speciale botezate Bentayga Falconry. SUV-ul de lux este dedicat celor care au ca hobby vânătoarea cu șoimi.

Știm bine că Bentley se bucură de un succes nebun în țările arabe. Prin urmare, nu trebuie să ne mire cea mai nouă versiune a actualului Bentayga, dedicată bineînțeles clienților din acea parte a globului, care au însă o pasiune ușor neobișnuită în Europa: vânătoarea cu șoimi sau „falconry” în engleză.

De aici și numele ediției speciale Bentley: Bentayga Falconry by Mulliner. Pentru cei care nu știu, Mulliner este divizia de personalizare a celor de la Bentley, responsabilă cu satisfacerea celor mai ciudate dorințe când vine vorba de crearea unui Bentley unic.

Ediția specială se adresează clienților din Orientul Mijlociu, pasionați de vânătoarea cu șoimi. Este o practică folosită încă din anul 2200 înainte de Hristos, în Mesopotamia. În prezent este văzut ca un sport al regilor din Orient. Prin urmare, Bentley nu putea rata ocazia de a se asocia unui hobby atât de vechi și nobil.

Pentru a se putea mula pe nevoile celor care practică acest sport, Bentayga Falconry vine cu un suport pentru șoim, montat chiar pe consola centrală. De asemenea, pentru a-și dovedi măiestria, artizanii Bentley au realizat o imagine specială pe planșa de bord a SUV-ului de lux. Au fost folosite 430 de bucăți de lemn nobil de diferite culori, suprapuse în așa fel încât să dea naștere imaginii unui șoim care planează deasupra deșertului.

Portbagajul vine și el cu accesorii dedicate vânătorii: un sistem de urmărire prin GPS, binoclu sau o mânușă din piele. Nu lipsesc nici accesoriile pe care le găseai de obicei în trusa de picnic a celor de la Bentley: un termos, căni metalice, șervețele și pături.

Bentley nu a oferit detalii despre prețul modelului special și nici nu a dezvăluit numărul de exemplare pe care este dispus să le dedice acestei versiuni speciale.

 

  • q, marţi, 23.05.2017 13:15

    L-am vazut pe o platforma,nu m-a imprersionat deloc ...nu e o masina dupa care sa intorci capul sa zici uauuuu! Am ramas mult mai uimit cand am vazut un fisker karma intr-o benzinarie in Cluj...

  • Cineva, marţi, 23.05.2017 14:20

    @q Ai vazut poate un Bentayga normal dar nu versiunea din imagine. Asta nici Trump nu a avut sansa sa o vada :)))

  • hazard, marţi, 23.05.2017 15:40

    Daca as avea bani de SUV de lux nu mi-as lua Bentayga... si nici Toyota din reclamele extrem de enervante de pe site-ul Automarket.