Un teaser şi un video spion al viitorului Chevrolet Malibu
Chevrolet a publicat astăzi un nou teaser al viitorului Malibu şi a oferit informaţii despre lansarea internaţională, care va fi transmisă pe internet în format HD.
Chevrolet continuă serialul dedicat lansării lui Malibu cu un nou teaser şi un video spion., ambele menite să stârnească şi mai mult curiozitatea publicului general. Data la care surprizele vor lua sfârşit este 18 aprilie. Atunci Chevrolet va oferi o lansare live, pe internet, a maşinii în Statele Unite.
Russ Clark, director de produs Chevrolet, a declarat că se încearcă o lansare dicolo de ceea ce am văzut până acum. "Se folosesc cele mai noi tehnologii pentru a introduce pe toate continentele un nou model foarte important pentru Chevrolet. Transmisia în semnal HD va ajuta publicul să observe cu atenţie noul Malibu."
Noul teaser publicat astăzi trădează spaţiul de depozitare pentru telefonul mobil, ascuns în spatele ecranului navigaţiei. Cel mai nou model Chevrolet se va vinde în peste 100 de ţări, ceea ce înseamnă că prezenţa în segmentul D va fi resimţită în şase continente.
Pentru a putea crea o maşină pe gustul tuturor, Chevrolet a folosit în cazul lui Malibu un design care preia linii de la modelele sale sportive, Camaro şi Corvette.
via | Chevrolet