Un vechi rival al lui Logan ajunge la a cincea generație: Hyundai Accent se modernizează, dar rămâne în continuare interzis europenilor
Hyundai Accent este o veche cunoștință a lui Dacia Logan: un sedan de clasă B cu care modelul de la Mioveni se lupta în perioada de vârf a pieței auto din România. Modelul sud-coreean a ajuns la a cincea generație și oferă elemente la care Logan încă visează. Cum visează și Accent la piața europeană, de altfel.
Unul dintre modelele care au făcut istorie pentru Hyundai în România este Accent, un sedan de clasă mică foarte căutat în perioada pre-criză de explozie a pieței auto de la noi.
Accent ajunsese în anii 2005-2008 la a treia generație și era considerat concurentul direct al lui Logan, model pe care Dacia abia îl scosese la vânzare în România și apoi pe piețele din jurul țării noastre.
Acesta este contextul în care Hyundai a lansat astăzi la Salonul Auto de la Toronto cea de-a cincea generație Accent. Un model care-și păstrează dimensiunile ultracompacte și caracterul de sedan accesibil, dar care evoluează major la nivel estetic, transformându-se într-un frate mai mic al lui Elantra. De altfel, asemănările dintre cele două modele sunt atât de mari, încât ar putea fi ușor confundate la o privire superficială pe stradă.
Prrivind imaginile modelului care beneficiază de o imagine excelentă în America de Nord, acolo unde se cațără anual pe locul al treilea la capitolul vânzări în gama Hyundai, observăm o mașină cu linii fluide, curate, și cu un interior care ar putea fi o alternativă la liniile oferite în Europa de gama actuală Dacia și la concurenții direcți ai acesteia, Fiat Tipo și Skoda Rapid. Portbagajul lui Accent oferă 616 litri, cu mai mult de 100 peste volumul oferit de Dacia Logan.
La nivel tehnic, noul Hyundai Accent se bazează pe un motor pe benzină de 1.6 litri cu patru cilindri care dezvoltă 133 de cai putere și 161 Nm. Acesta poate fi comandat cu o transmisie manuală cu șase trepte sau cu o automată clasică cu șase rapoarte.
Vârfurile tehnologice pe care le oferă cel mai mic sedan din gama globală Hyundai sunt reprezentate de display-ul touchscreen de 7 inch integrat în planșa de bord și care adoptă sistemele Apple CarPlay și Android Auto și de posibilitatea de a acționa comenzile vocal.
În plus, Hyundai Accent oferă un sistem de frânare automată în caz de urgență, șase airbag-uri standard, un sistem de control al tracțiunii și chiar un sistem Drive Select (disponibil doar pe versiunea cu transmisie automată) prin care șoferul poate modifica răspunsul direcției și al motorului (Normal și Sport).
O masina ideala pentru cei care-si permit doar o singura masina noua. Dotari la zi, design ok si un porbagaj demn de clasa medie. Mult mai practica decat orice HB de clasa mica si compacta. Foarte tare pentru varianta sedan a lui i20, ca sa merg si eu pe comparatia i30-Elantra. Pacat ca in Europa nu mai se vand sedanuri de clasa mica (B). Nici Rio sedan nu mai e in oferta KIA (era ultimul mohican) si nu se anunta ca urmatorul model va avea versiune sedan. Sincer n-am prea inteles pasiunea europenilor pentru HB-uri B si C. Ok, multi au doua masini, insa ambele HB-uri, iar cand pleaca in concedii isi pun "sicriul" deasupra si mai obtureaza si luneta cu bagaje. Americanii sunt muuult mai practici.